Explicația lui Marcel Popescu pentru gafa uriașă făcută de Manasse, din care Craiova a înscris golul victoriei: „S-a speriat de leul de pe emblemă!” Ce spune despre transferul lui Răzvan Popa
Marcel Popescu ironizează gafa lui Manasse din care CS U Craiova a făcut 2-1 cu Chiajna, în prelungiri. Președintele lui CS U spune că fundașul Concordiei s-a speria de leul de pe emblemă.
CS U Craiova a fost aproape de un semieșec cu Chiajna, după ce a fost egalată în minutul 88. Oltenii au forțat însă și norocul le-a surâs în minutul 90+2. Manasse a vrut să degajeze o minge din careu, dar a luftat. Aflat în apropiere, Martic a recuperat, a șutat puternic și a făcut 2-1. Explicația lui Popescu pentru această fază? Manasse s-a speriat de emblema lui CS U:
„Când a ridicat capul și a văzut leul de pe emblema lui Martic, a înțepenit. I-a fost frică de el. Asta ca să glumim. Într-adevăr, a fost un gol dintr-o gafă, dar și noi am oferit cadouri”, a declarat Marcel Popescu la DigiSport.
Președintele lui CS U Craiova a vorbit și despre inaugurarea noului stadion. Marcel Popescu speră ca primul meci să fie cu FCSB, pe 29 octombrie, aceeași dată la care a fost inaugurat și vechiul stadion. Oficialul clubului din Bănie spune că există un interes uriaș: „Avem 60.000 de cereri de bilete. Sunt mulți suporteri din străinătate care și-au luat bilete să vină la inaugurare”.
Marcel Popescu a explicat și cum a reușit să-l transfere pe Răzvan Popa, un fundaș central de 20 de ani care a crescut la Inter Milano: „Este o discuție mai veche, o discuție de două luni în care au fost tatonări de ambele părți. Bănuiesc că Răzvan a fost convins de parcursul foarte bun”.