FC Voluntari a remizat, marți, scor 0-0 cu FC Viitorul, pe terenul campioanei en-titre, iar antrenorul Claudiu Niculescu a declarat, la finalul partidei, că jucătorii săi nu-și revin din punct de vedere al moralului pentru că au pierdut niște puncte „ca fraierii”.
Câștigătoare a Cupei și a Supercupei României, FC Voluntari nu regăsește forma din finalul sezonului trecut, care a împins-o să-și treacă în palmares primele două trofee din istorie. Claudiu Niculescu pune lipsa formei pe seama unor puncte pierdute „ca fraierii” în acest debut de sezon, din cauză că fotbaliștii săi au moralul scăzut. În încercarea de a obține toate cele trei puncte la Ovidiu, Niculescu a schimbat sistemul și a jucat cu doi atacanți.
„Nu ne revenim. Și este normal să fie așa, pentru că etapele trecute am pierdut niște puncte ca fraierii și nu avem moralul bun. Este un punct bun, dar mai avem mult de lucrat. Nu este puțin lucru să nu pierzi în fața campioanei, dar nu m-a mulțumit jocul. Am jucat cu doi atacanți, este prima dată când am jucat într-un asemenea sistem. Vom mai încerca, pentru că-mi place”, a spus Claudiu Niculescu după meci, la Digi Sport.
În urma acestui rezultat, FC Voluntari rămâne pe locul nouă, cu cinci puncte, în timp ce FC Viitorul, campioana en-titre, se află pe locul 10, cu patru puncte.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER