„Explozie STELARĂ‚”!** Reghecampf a făcut MINUNI: un milion de euro pentru fiecare dintre „magnificii” roș-albaștrilor
Steaua se află în cea mai bună perioadă din ultimii ani, Laurențiu Reghecampf reușind să își ducă echipa pe locul unu, atât în campionat, cât și în cupele euroepene.
Așa cum s-a întâmplat și cu fotbaliștii de la Chiajna, a căror cotă a explodat după returul de „vis” sub comanda tehnicianului „neamț”, și steliștii promit să aducă mulți bani în banca clubului din Ghencea. În acest moment „11” de bază al roș-albaștrilor valorează mai mult decât loturile marilor rivale Dinamo și Rapid.
4 jucători, 4 milioane în plus!
Chiricheș, Pinitilii, Rusescu și Adi Popa sunt fotbaliștii care, de la venirea lui Reghecampf, au făcut cele mai importante salturi din punct de vedere al cotei de piață, potrivit transfermarkt.de. Practic, în câteva luni, „magnificii” Stelei pot fi vânduți cu un profit de patru milioane.
Chiricheș – 2,4 milioane de euro – 5 milioane de euro. Cu siguranță, cel mai bun produs de export al României în ultimii ani, fundașul Stelei a ajuns în atenția marilor echipe din Vest. S-a scris de interesul lui Chelsea, Milan, Lyon sau Barcelona pentru internaționalul din Ghencea, însă prețul prohibitiv cerut de patron – 8-10 milioane de euro – i-a făcut pe oficialii respectivelor grupări să se gândească suplimentar înainte de a îl achiziționa pe fotbalistul născut în Bacău.
Rusescu – 2,4 milioane de eruo – 3 milioane de euro. Golgheterul Ligii 1, cu 11 reușite, se află în cea mai bună formă a carierei. Chiar dacă uneori pare apatic, vârful din Ghencea este un jucător special, cu un excelent simț al porții. Înscrie din poziții „neconvenționale” și joacă excelent în condiții de presiune: multe dintre golurile înscrise de fostul atacant al Unirii au fost decisive și, mai mult, au fost reușite contra unor echipe puternice.
Adi Popa – 550.000 de euro – 900.000 de euro. Creșterea cotei se datorează în primul rând trecerii de la o echipă de mâna a doua la cel mai titrat club al României. Chiar dacă nu s-a impus încă drept un titular incontestabil – ar fi și greu, având în vedere că este pe același post cu Alex Chipciu -, „motoreta” a impresionat cu viteza sa și disponibilitatea pe care o are pentru efort. Este una dintre primele variante ale lui Reghecampf pentru modificările din repriza secundă și a demonstrat că își poate destabiliza, prin calitățile pe care le posedă, cei mai mulți dintre adversari. În ultimele meciuri a intrat într-un con de umbră – probabil și din cauza faptului că își dorește prea mult să demonstreze ce poate -, dar, per total, oficialii din Ghencea pot fi mai mult decât mulțumiți de randamentul fotbalistului venit de la Chiajna.
Pintilii – 1 milion de euro – 1,3 milioane de euro. Alături de Bourceanu, formează cel mai puternic cuplu de mijlocași centrali din istoria recentă a Ligii 1. De altfel, cei doi au devenit titulari indiscutabili și la naționala lui Pițurcă. Singura carență a fostului jucător al Pandurilor este reprezentată de faptul că nu rezistă, deocamdată, la ritmul infernal de la Steaua, Reghecampf fiind nevoit în mai multe rânduri să îl odihnească. Chiar și așa, consistența și constanța evoluțiilor sale îl fac să fie unul dintre cei mai importanți jucători ai roș-albaștrilor.