La finalul partidei câștigate de Steaua la Petrolul Ploiești (2-1), remarcații lui Gigi Becali au fost, în afara marcatorilor golurilor și a preferaților Tănase și Chipciu, cei doi apărători centrali, Vlad Chiricheș și Lukasz Szukala:
„Mi-am dat seama că Petrolul nu are cum să ne bată, pentru că în final făceau semne ca mingiile să fie date în față. Atunci am știut că Szukala și Chiricheș nu au cum să nu respingă din fața atacanților lor, după care noi să reintrăm în posesie și să atacăm. Szukala este peste Chiricheș ca valoare, nu trece nimic de el”.
Declarația patronului stelist este cumva anulată de evoluția germanului în meciul de la Ploiești. Fundașul de 1,95 metri a reușit să câștige toate duelurile la cap cu adversarul său direct, conglezo-olandezul Jeremy Bokila (1,88 metri), însă atunci când l-a scăpat din marcaj, atacantul ploieștenilor a marcat.
De asemenea, în minutele de final, Szukala a comis-o încă o dată și eroarea sa putea fi fatală. Fundașul stelist s-a împiedicat în propriile-i picioare și i-a permis aceluiași Bokila să recupereze și să-i paseze decisiv lui Hamza, însă tunisianul s-a făcut de râs cu o reluare lamentabilă.
În concluzie, evoluția lui Szukala a fost una cu calde și reci, însă greșelile făcute de el au fost unele nepermise, cu atât mai mult cu cât pentru Steaua urmează meciul cu FC Copenhaga. Danezii au la dispoziție un vârf chiar mai în formă decât petrolistul Bokila, în persoana lui Andreas Cornelius (19 ani), care a înscris până acum în acest sezon nu mai puțin de 10 goluri în 11 partide. Acesta este dublat de un alt tânăr minune al fotbalului danez, Nicolai Jorgensen (1,90 metri), care a reușit să marcheze și el de 5 ori în actuala stagiune, și de brazilianul Cesar Santin (1,74 metri, 5 goluri), care la cei 31 de ani ai săi este cel mai experimentat vârf al lui FC Copenhaga. Așadar, viitoare adversară din Europa League a steliștilor mizează pe o combinație ucigătoare de forță și viteză, la care se adaugă și eficiența de invidiat a lui Cornelius, fotbalist a cărui reputație indică faptul că Szukala, noul preferat al lui Gigi Becali, va avea viață grea în meciul de joi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER