„Extensivul” se pregătește de un nou Craiova – Steaua, după 7 ani. ProSport a fost să vadă cum se prezintă arena din Bănie | FOTO
O săptămână a mai rămas până la derby-ul dintre CS Universitatea Craiova și Steaua, primul meci al oltenilor de pe teren propriu în returul Ligii 1, iar stadionul care îl va organiza, Extensiv, este pe finalul procesului de amenajare. Arena este depășită, după ce a fost lăsată de izbeliște în ultimii ani, dar poate lua „notă de trecere”, în special în caz de forță majoră, cum este cel provocat de demolarea „Centralului”.
- CS Universitatea Craiova – Steaua, meci ce contează pentru etapa a 19-a a Ligii 1, se joacă pe 1 martie, de la ora 15:30, pe stadionul Extensiv
Proprietarii stadionului din Parcul Romanescu, frații Nicu și Eugen Mihăilescu, cei care au deținut și echipa Extensiv Craiova, sunt în pușcărie, iar arena a fost pusă sub sechestru, pentru închiriere fiind contactat administratorul judiciar. „Chiar dacă nu va fi totul la cel mai bun nivel, suntem dispuși să suferim, să ne sacrificăm, doar pentru ca echipa să rămână în Craiova” spune Emil Săndoi despre concesia făcută fanilor, care și-au regăsit fotbalul acum un an și jumătate, după doi ani de secetă.
De sub zăpadă, gazonul nu arată prea bine
Problemele principale vizau gazonul și vestiarele. La suprafața de joc s-au început lucrările destul de târziu. „Nu poate fi o stare a gazonului deosebită. Nu ne-am ocupat de el din septembrie, pentru că nu am avut voie, nu ne-a permis administratorul judiciar. Acum să vedem la ce nivel îl poate aduce nea Titi Bâtlan” spune Sorin Cârțu, care plănuia o vizită pe „Extensiv” la venirea din Antalya, dar terenul era acoperit cu zăpadă.
Cârțu a antrenat-o în urmă cu 15 ani pe FC Extensiv, unde i-a lansat pe Mirel Rădoi, Florin Șoavă, Claudiu Răducanu.
Peluza de la stadionul „Extensiv” a fost acoperită cu scaune albe de pe „Ion Oblemenco”. Foto: Tibi Bologh
Cel care se ocupă acum de refacerea suprafeței de joc este Constantin Bâtlan, fost campion cu Știința în 1974. Unele porțiuni pur și simplu au fost înlocuite cu gazon adus de pe „Central”, în alte părți s-a lucrat la drenaj. „Nu am avut prea mult timp la dispoziție, am făcut ce am putut. Chiar dacă nu de la meciul cu Steaua, gazonul va arăta bine cât de curând” spune Titi Bâtlan.
Tribunele și vestiarele sunt OK
Prima acțiune întreprinsă a fost înlocuirea scaunelor. Cele de la tribuna I, tribuna 0 și de la singura peluză au fost schimbate cu unele albe aduse de pe „Ion Oblemenco”. În schimb, cele verzi, roșii și galbene de la tribuna a doua au fost păstrate. Se lucrează intens pentru ca tribuna oficială să fie închisă, fiind sudată o structură pentru termopane. S-a zugrăvit și văruit, iar băncile de rezervă albastre au fost înlocuite cu unele plexic incolor.
Așa arăta pe 18 februarie tribuna oficială de pe „Extensiv”. Lucrările nu sunt însă încheiate, urmând a se monta termopan. Foto: Tibi Bologh
Capacitatea arenei este undeva în jurul a 6.000 de locuri pe scaune, astfel încât sectorul oaspeților, amplasat la capătul tribunei a doua, deține 300 de locuri. „Nu știm dacă va fi ocupat însă, după ce galeriile Stelei au anunțat că nu susțin FCSB” spun cei care se ocupă de arenă.
Turnicheții au fost montați, la fel și camerele de luat vederi, acestea fiind aduse tot de pe „Central”, ca și scaunele din tribune și mobilierul pentru vestiare. Încăperile rezervate celor două echipe, arbitrilor, oficialilor și reprezentanților presei au fost dotate corespunzător, fiind înlocuite instalațiile sanitare, caloriferele, dușurile. Clădirea care le înglobează se află lângă arena propriu-zisă, iar problema principală a fost repararea acoperișului. De asemenea, vechea tabelă a dispărut, urmând a fi adusă alta pentru perioada în care alb-albaștrii vor juca pe stadionul din Parcul Romanescu.
Sectorul unde galeria oaspeților va sta la meciurile de „acasă” ale CS Universității. Foto: Tibi Bologh
Craiova – Steaua a fost penultimul meci pe „Extensiv”
Craiova – Steaua va fi primul meci de Liga 1 pe „Extensiv” după șapte ani. Ultimul joc găzduit de arena din Parcul Romanescu a fost FC Universitatea – Ceahlăul, iar penultimul a fost tot un derby Craiova – Steaua, câștigat de roș-albaștri cu 2-1. Atunci, pentru olteni marca actualul căpitan al Stelei, Prepeliță, iar victoria steliștilor era adusă de cei doi Moreno, Pepe și Dayro.
De altfel, Prepeliță va fi singurul care poate evolua și în meciul de pe 1 martie, doar Dănănae fiind un alt „supraviețuitor”, dar el este trecut pe lista de transferuri de CSU.
Arena „Extensiv” a găzduit acum 12 ani și un meci internațional, partida România – Bosnia, la under 21, scor 0-1.
Așa arăta stadionul „Extensiv” în ziua ultimului meci al CS Universității pe arena „Ion Oblemenco”, CSU – Steaua 0-1, în Cupa României, pe 4 decembrie 2014.
REPORTAJ | Înapoi în anii ’90. Stadionul „Extensiv”, noua casă a lui CSU, bun pentru… renovat
Abonamente între 40 și 240 de lei
Conducerea clubului din Bănie a pus deja în vânzare abonamente la meciurile din retur de pe „Extensiv”. Acestea pot fi deja achiziționate online pe www.biletecsuc.ro, dar și la magazinul oficial al clubului, prețurile fiind de: 40 lei (peluză), 100 lei (tribuna II), 140 de lei (tribuna I) și 240 de lei (tribuna 0). Pentru studenți și pensionari sunt reduceri 30%.
Foto: Tibi Bologh