Atacantul lui Gaz Metan, Thaer Bawab, a fost considerat până nu demult o speranță a Realului și a Barcelonei. Spaniolul de origine iordaniană a marcat joi cu Oțelul primul gol în Liga I
Bawab povestește cu seninătate cum a împărțit vestiarul cu unii dintre cei mai buni fotbaliști ai ultimului deceniu, Zidane, Ronaldinho sau Messi, dar a ajuns de la granzii Spaniei în Liga I, unde multe lucruri i se par ciudate.
La 21 de ani, Thaer Bawab juca la echipa secundă a Realului sub comanda fostei legende a madrilenilor, Michel. Era unul dintre evidențiații echipei secunde și a ajuns să se antreneze alături de unii dintre cei mai mari jucători ai acelor ani. „De două ori pe săptămână eram chemat să mă antrenez cu prima echipă. Acolo erau Zidane, Raul, Ronaldo, Figo. Era incredibil pentru mine”, își amintește Bawab.
N-a apucat să joace însă niciun meci oficial pentru prima echipă a Realului, iar în 2007 a fost cumpărat de Barcelona. „A venit oferta de la Barca și am acceptat, pentru că acolo locuiește familia mea. Eu sunt născut în Spania”, povestește Bawab, care a împărțit vestiarul la Barcelona cu alte super-vedete.
Rijkaard l-a convocat și el la prima echipă, pentru care a jucat două meciuri în Cupa Cataluniei, fiind promovat în același timp cu Busquets și Giovani Dos Santos. „La Barcelona jucau în acea perioadă Messi, Ronaldinho, Eto’o sau Deco. Era o echipă mare”, povestește iordaniano – spaniolul.
„România? Un fotbal ciudat” Din 2007 a început declinul pentru Bawab, care spune că n-a reușit la marile puteri din Europa pentru că n-a avut noroc. A ajuns în ligile inferioare din Spania, apoi s-a trezit în probe la Gloria Bistrița. „Ajunsesem prea jos, iar când mi s-a spus de România am fost surprins, dar am spus că pot să încerc”, mărturisește atacantul de 26 de ani. Multe lucruri l-au șocat aici.
„Am ajuns la Bistrița și eram 30 de jucători în probe. Ne antrenam doar între noi și jucam amicale la fel. Nimeni nu știa cine este coechipierul său. Așa ceva n-am văzut în viața mea”, rememorează atacantul, care a fost apoi golgheter în amicale pentru Gloria, dar în campionat a jucat doar 98 de minute în tot turul.
„Reghecamf a vorbit mult cu mine în Austria, spunea că mă vrea titular. Am fost golgheter, dar apoi nimic. N-am înețeles niciodată ce s-a întâmplat”, spune râzând jucătorul, care mai are o problemă în România: arbitrajele. „Unii arbitri fac greșeli catastrofale. În Spania nu se întâmplă așa ceva. E ciudat pentru că se greșește mult, în special cu echipele mari”, încheie, uluit, Bawab.
„Țin cu Real pentru că în Barcelona oamenii sunt mai răi. M-am simțit mult mai bine la Madrid”, Thaer Bawab, atacant Gaz Metan
„Realul a greșit pentru că n-a dat credit tinerilor. Mata, Jurado sau Soldado mi-au fost colegi la Real B, dar au fost vânduți. Barca i-a adus odată cu Guardiola și pe majoritatea tinerilor de la echipa secundă”, Thaer Bawab, atacant Gaz Metan
„M-am acomodat în România și aș vrea să mă calific în Europa League cu Gaz Metan. Urmează meciuri decisive pentru noi”, Thaer Bawab, atacant Gaz Metan
16 meciuri a jucat în Liga I, șapte pentru Gloria și nouă pentru Gaz Metan
3 ani a stat Bawab în curtea lui Real și un singur sezon la Barcelona
Unde joacă astăzi colegii lui Thaer Bawab de la Real B și Bacelona B
Soldado – Valencia Granero – Real Madrid Javi Garcia – Benfica Mata – Valencia Negredo – Sevilla Krkic – Barcelona Busquets – Barcelona Pedro – Barcelona Giovani dos Santos – Racing Santander
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER