Fă ce zice managerul, nu ce face el!** Unul dintre oamenii din conducerea Stelei îl critica pe Matei pentru escapadele sale, dar sâmbătă a băut cot la cot cu fotbalistul
Stefan Nikolic și Gabi Matei au fost cu siguranță protagoniștii sfârșitului de săptămână, după ce au fost surprinși de paparazzi în ipostaze jenante, după o beție cruntă ce a avut loc într-un club din București. Cei doi au petrecut cot la cot cu unul dintre managerii Stelei, care le-a permis fotbaliștilor să se destrăbăleze cu încrederea că acesta este lucrul care se impune după rezultatele bune ale Stelei din ultima perioadă. Zis și făcut, cei doi au băut până au umplut de vomă străzile Capitalei pe care le-au parcurs în drumul spre casă, iar pățania a fost cea mai tare știre a zilei de duminică.
Interesant este faptul că unul dintre petrecăreți, Gabi Matei, este chiar unul dintre fotbaliștii căruia managerul îi reproșa în urmă cu câteva luni că are o viață de noapte prea agitată, însă acum toate povețele trecutului au fost date uitării, fotbalistul având girul șefului său pentru a-și face de cap.
„El trebuie să își revizuiască problemele extrasportive, pentru că sunt sigur că fondul său sportiv este unul foarte bun. L-a cucerit Bucureștiul înainte să-l cucerească el, pentru că sunt sigur că este cel mai bun pe postul de fundaș dreapta”, spunea unul dintre managerii Stelei, pe vremea când Gabi Matei își petrecea timpul în alte părți decât la sală, pentru a accelera procesul de refacere în urma accidentării suferite.