Fabbiani, acuzat de conducere!
Oficialii Clujului cred că evoluția argentinianului ar fi fost influențată indirect de Giovani Becali
Fabbiani a acumulat nu mai puțin de nouă cartonașe galbene, ajungând în situația de a fi suspendat pentru fiecare avertisment primit, lucru care a stârnit bănuieli în Gruia.
Prestația vedetei Fabbiani nu l-a mulțumit pe Andone încă din cantonamentul din Cipru, când atacantul liderului nu a mai arătat forma din prima parte de campionat. Chiar și așa, Andone s-a încumetat la un pariu înainte de startul părții a doua, mizând pe Fabbiani ca revelație a CFR-ului. S-a înșelat și a recunoscut.
“Nici el, nici alți jucători nu mai sunt la forma din tur, dar trebuie să fac cumva să-i readuc la acel nivel”, admitea ulterior Ando. Asta l-a costat pe Fabbiani chiar și locul de titular, “Fălcosul” scoțându-l din formula de start la meciul cu Dinamo, din „Groapă“. L-a băgat după pauză, dar atacantul a încasat un nou cartonaș galben, așa că va lipsi cu Pandurii. Acest ultim fapt i-a atras lui Fabbiani și criticile șefilor.
“Nu e normal ca un atacant să ia atâtea cartonașe (n.r. – 9). El a ajuns acum să stea câte o etapă la fiecare «galben» primit. Evident că suntem nemulțumiți, mai ales că toate au fost luate în urma unor proteste! În aceeași situație e și Culio”, a admis și Iuliu Mureșan. Acesta a fost punctul oficial de vedere. În culise, se vorbește despre faptul că impresarul Daniel Stanciu, colaborator al lui Giovani Becali și omul care l-a transferat pe Fabbiani la Cluj, ar fi principalul vinovat pentru minireturul slab al atacantului.
Chiar dacă se feresc să acuze în vreun fel, șefii clujeni bănuiesc că la mijloc ar fi, de fapt, mâna lui Gigi Becali, care i-ar fi promis argentinianului un transfer la Steaua și un contract mai mare decât la Cluj. Un semnal în această direcție ar fi faptul că, din iarnă, CFR a rupt colaborarea cu Daniel Stanciu.
Mai avem opt finale de jucat, pe care trebuie să le câștigăm neapărat. Într-un fel sau altul e și o luptă inegală, în afara fotbalului, la care refuz să particip
Arpad Paszkany – patron CFR Cluj