Fabbiani: „Il rup in doua pe Jose Moreno!”
CONFLICT Argentinianul Fabbiani îl amenintă pe stelistul Jose Moreno. Atacantul echipei clujene este supărat că a fost făcut gras.
Conflictul dintre cei doi jucători sud-americani, Jose Moreno si Fabbiani, prefațează duelul dintre Steaua și CFR Cluj.
Cristian Fabbiani abia așteaptă întâlnirea cu Pepe Moreno de duminică, pentru a-i demonstra acestuia că nu este deloc gras, așa cum afirmase atacantul Stelei. Clinciurile verbale dintre cei doi au pornit încă din perioada de pregătire, atunci când Steaua și CFR s-au aflat în Cipru. „Dacă ar slăbi câteva kilograme, ar da mai multe goluri”, a spus mai întâi Pepe, gluma stelistului nefiind gustată de către „căpcăunul” Clujului. Jose Moreno a încercat chiar să se împace în Cipru cu argentinianul, însă atacantul CFR-ului nici n-a vrut să audă. Atunci, doar Culio a acceptat să discute cu vârful stelist.
Acum, în săptămâna meciului direct, conflictul Fabbiani – Moreno a revenit în prim-plan. „Cum să îmi fie mie frică de Pepe? Ce poate să facă, decât să încerce un fault mai dur? Dar nu știu cât curaj are”, a declarat vârful celor de la CFR pentru Fanatik.
„Oricum, suntem atacanți amândoi și e greu să ne întâlnim, dar pot face un efort să vin în apărare la un corner, dacă e cazul. Bine ar fi totuși ca Pepe să stea în banca lui, altfel îi rup picioarele!”, a încheiat, amenințător, Cristian Fabbiani.