„Fabbiani revine la Cluj!”

Cu un contract de 350.000 de euro pe sezon, Cristian
Fabbiani ar urma să fie spectator de lux în Gruia.

Deși e la cuțite cu șefii de la CFR, „Căpcăunul” Fabbiani are șanse
mari să revină la Cluj. Agentul jucătorului, Luciano Duthu, spune
că, dacă nu își găsește angajament, „Fabbi” trebuie să se întoarcă
în Gruia.

„Decât să mă întorc în România, mai bine nu joc deloc până în iunie
și stau alături de familie”, a răbufnit, nu o dată, Fabbiani (foto)
în presa argentiniană, supărat că cei de la CFR nu îl lasă liber de
contract. La rândul lor, clujenii au exclus de mai multe ori o
posibilă reîntoarcere a atacantului la CFR. „Încă nu am clarificat
situația lui Fabbiani. Nu știu la ce echipă va merge, dar la Cluj
nu revine”, declara președintele Iuliu Mureșan. Impresarul
argentinianului, Luciano Duthu, vede însă altfel lucrurile,
potrivit contractului dintre jucător și CFR și transmite celor două
tabere că vor fi nevoiți să se suporte, pentru că Fabbiani nu are
oferte acum de la alte echipe. „Fabbiani își caută în continuare
echipă. Dacă nu își va găsi, va trebui să se întoarcă în România,
chiar dacă nici el, și nici clubul nu doresc acest lucru. Fabbiani
nu își permite să stea pe tușă”, a declarat Luciano Duthu pentru
www.prosport.ro.

Publicat: 22 01. 2010, 02:10
Actualizat: 22 01. 2010, 02:10