Fabien Boudarene: „În România totul e posibil”

Boudarene (foto) s-a întors în Franța în această vară, la Vannes (Ligue 2), după ce a evoluat în returul campionatului trecut la „U” Cluj, unde spune că s-a bucurat de fotbal, dar a fost îngrozit de atmosfera din jurul echipei. Absent la meciul „U” – CFR (0-1),  mijlocașul speră ca foștii săi colegi să nu fi trântit meciul cu actuala campioană.

Fabien, în România se vorbește despre un posibil aranjament între CFR și Universitatea în ultima etapă a sezonului trecut.

Nu știu cum a fost la acel meci, pentru că eram în Franța. Eram accidentat și nu puteam juca. Se vorbea mult despre asemenea practici, dar sper ca foștii mei colegi să nu fi acceptat așa ceva.

Partida e în continuare privită cu suspiciune de presă și de autorități.

Păi, toată lumea vorbea în acel final de sezon de sumele pe care CFR și Steaua le oferă echipelor adverse. Jucătorii, presa, șefii de club, toți! Eu tot sper să nu fi fost așa, dar am văzut că în România totul e posibil. Am stat patru luni acolo și am auzit lucruri incredibile…, ”bizare”, cum spun englezii (râde).

În perioada petrecută la Cluj, ție ți s-a propus vreun aranjament?

Nu, și dacă aș fi fost într-o asemenea situație aș fi refuzat să joc, pentru că sunt fotbalist profesionist.

Cum ți s-a părut acel final de campionat?

Mie mi-a plăcut fotbalul din România foarte mult, dar ce se întâmplă în afara terenului e urât. Nu știu, e părerea mea, nu acuz pe nimeni.

Coleg cu Tony!

Fabien Boudarene nu poate evolua pentru Vannes în acest moment din cauza unor probleme musculare, iar recuperarea o face alături de un actual jucător de-al lui CFR, Tony da Silva. „E unul dintre prietenii mei din România și are și el probleme cu o accidentare. Suntem împreună la o clinică pentru recuperare”, ne-a declarat jucătorul de 30 de ani.

Bilica spune că a refuzat

Un alt fost jucător de-al Universității Cluj, Fabio Bilica, a declarat că „niște jucători de la CFR” i-au propus să aranjeze meciul direct.
„Mi-au spus s-o las mai moale în meciul cu ei. N-au vorbit de nicio sumă anume, dar mi-au zis doar că este vorba de bani mulți. Eu i-am refuzat”, a declarat brazilianul Bilica pentru Gazeta Sporturilor. Acesta a ajuns între timp în Turcia, la Sivasspor.

 

Publicat: 11 02. 2009, 00:26
Actualizat: 11 02. 2009, 09:09