„Facem deja strategia cu Mandorlini** de transferuri”

Mureșan încă tremură pentru titlu, dar l-a convins pe Mandorlini
să rămână la Cluj și din vară. 400.000 de euro primă ia italianul
dacă aduce titlul în Gruia, dublu față de salariul său la Cluj până
la finele campionatului.

Adversarii dau CFR-ul aproape campioană, cum se vede de la
Cluj?

Mai avem cinci finale, nu uitați că Astra e în suferință, își va
vinde vineri greu pielea cu noi. Știu că vom avea din nou
emoții.

Ce s-ar întâmpla, însă, dacă CFR-ul ar rata titlul? Ar fi
un dezastru?

Nu, de ce? Nu se întâmplă nimic, ar fi doar un scenariu negativ.
Oricum suntem pregătiți de orice, vom merge mai departe. Sincer, nu
sunt pe deplin mulțumit, puteam avea nouă puncte avans. Șase îmi
asigură doar jumătate din siguranță. Urziceni, Steaua și Vaslui
sunt pe urmele noastre, iar primii au program ușor.

Pe cine vedeți pe locul 2 la finalul
sezonului?

Nu mă interesează. Noi să fim primii, asta e tot ce îmi ocupă
mintea acum.

Credeți că Steaua s-ar întări odată cu revenirea lui
Pițurcă?

Nu știu dacă vine. Steaua recunosc că m-a păcălit, față de ce
credeam în iarnă. Au fost aproape de noi, au arătat că au
mentalitate de campioni, la fel cum a arătat și CFR-ul. Dacă și noi
vom obține încă două sau trei titluri vom deveni o echipă mare.
Trebuie doar să avem constanță în rezultate.

Cum vedeți duelul CFR – „U”, la anul, dacă „șepcile”
promovează?

Nicicum. E istorie faptul că au mai mulți suporteri față de noi. Au
un trecut efemer în Liga I, iar acum se luptă pentru promovare.
Doar un nucleu de fani mai e alături de „U”, dacă n-ai continuitate
în rezultate, spectatorii pleacă de lângă tine.

Mandorlini mai rămâne și dacă duce echipa în Liga
Campionilor sau va păți ca și Andone?

La Ando am renunțat pentru că echipa era pe 11 în campionat, nu
aveam ce face, CFR nu mai e de locul acesta, a înțeles și el. În
schimb, Mandorlini rămâne și de la vară, chiar a venit la mine după
meciul cu Alba să ne apucăm de strategia de transferuri.

Porumboiu anunță că e gata să dea primă jucătorilor săi
pentru titlul mult peste ce oferă CFR-ul…Cum vi se
pare?

Fără bani nu poți face performanță, asta e clar, dar ei nu îți
asigură neapărat succesul. E treaba lui ce prime dă, am o relație
bună cu Porumboiu, mă sună des. Îl respect pentru că e corect cu
CFR-ul.

Cadu îl
„rade” pe Mureșan

Șeful Mureșan a fost luat în vizor de căpitanul CFR-ului. „M-a
amenințat Cadu că de data asta el mă tunde dacă luăm titlul, deși
acum doi ani, Tony a fost

Andrea Mandorlini a exersat ieri o variantă de joc ultraofensivă în
vederea partidei de vineri de la Astra (ora 20.30), în care se
regăsesc în atac Nei, Kone și De Zerbi. Atacantul împrumutat de la
Napoli a debutat etapa trecută pentru clujeni, fiind introdus pe
teren în ultimele 16 minute ale partidei cu Alba. Mandorlini ia în
calcul să îl menajeze vineri pe Gabi Mureșan, integralist în
ultimele 9 partide oficiale ale Clujului. Altfel, Dani a fost ieri
învoit de la antrenament, deoarece soția sa a născut un băiat.

Publicat: 28 04. 2010, 12:13
Actualizat: 28 04. 2010, 12:15