„Facem eventul”**
Clujul vrea să sărbătorească peste șase săptămâni, la Iași, al
doilea event din istorie după cel din 2008. CFR are 15 succese
consecutive în Cupă, acum patru ani Poli fiind ultima echipă care a
deraiat Clujul din drumul spre trofeu.
CFR anunță cu șase săptămâni înainte de finalul sezonului că
eventul revine în Gruia. „Ne batem la titlu cu mai multe
echipe, iar finala Cupei e cu Vaslui, un adversar extrem de tare.
Nu contează, noi chiar credem că putem cuceri eventul. Suntem
foarte aproape!”, anunță vedeta Kone înainte de războiul
cu bănățenii, echipă pe care CFR-ul o învingea în finala Cupei din
13 iunie 2009 cu 3-0, ivorianul fiind unul dintre cei trei
marcatori, alături de Culio și Peralta.
Duelul cu Sabău & Co e unul special pentru cel mai în vogă
mijlocaș de la Cluj, Gabi Mureșan, jucător descoperit de „Moțul”
acum șase ani pe tăpșanele din Divizia C, la Mobila Sovata.
Mureșan
vrea să-l bată pe Sabău
„Am lucrat trei ani cu Sabău și îl respect foarte mult,
mai ales pentru ce a făcut pentru mine. Nu am ce face însă acum, nu
joc pe amintiri. CFR trebuie să bată la Timișoara, egalul nu este
bun!”, anunță „Papa” de la Cluj, care poate semna sentința
„Moțului” dacă bate în Banat.
Sabău nu e singurul adversar special pentru Mureșan, fundașul
stânga Laszlo Sepsi fiind unul dintre cei mai apropiați prieteni ai
celui mai bun recuperator din campioÂnatul românesc. „Nu am
vorbit cu el de vreo două săptămâni, tocmai pentru că venea meciul
nostru. Am preferat să evit orice discuție, deși el mi-e bun
prieten. La joc însă nu mai țin cont de asta, îmi văd doar de
echipa mea”, completează Mureșan, coleg cu Sepsi la Gaz
Metan Mediaș și la Gloria Bistrița, tocmai sub cârma lui
Sabău.â
„Șansele sunt
egale”
Lucian Sânmărtean și-a trecut în cont prima reușită în tricoul
Vasluiului în victoria categorică în fața Brașovului din semifinala
Cupei României (4-1) și spune că șansele la victoria finală sunt
împărțite în mod egal între SC Vaslui și CFR. „Clujul e una
dintre cele mai bune echipe din România și nu cred că avem noi o
șansă în plus pentru că finala se va disputa la Iași. Nu pot să
spun că aș fi vrut mai degrabă să jucăm cu Dinamo, pentru că e o
formație la fel de puternică precum CFR‑ul. Oricum, eu zic că, la
ora actuală, șansele sunt 50-50”, e de părere
Sânmărtean.
15 partide fără
eșec a adunat CFR Cluj în Cupa României din 8 noiembrie 2006
16 jocuri fără
gol primit a bifat echipa clujeană în acest sezon competițional
15 mii de euro e
prima de câștigare a Cupei României pentru CFR Cluj și pentru SC
Vaslui