Faceți loc, lideri sunt „câinii roșii”! Dinamo – FC Voluntari 3-0. Steliano Filip, la primul gol în Liga 1
Dinamo a reușit să se impună la scor în meciul cu FC Voluntari și s-a cocoțat pe prima poziție. Steliano Filip a făcut din nou un meci foarte bun și a reușit să înscrie primul său gol în Liga 1.
Dinamo are cel mai bun start de sezon din ultimii trei ani. Fără transferuri sonore, Mircea Rednic a reușit totuși să clădească o echipă capabilă să lupte pentru partea de sus a clasamentului. Dinamo și Viitorul sunt singurele echipe neînvinse în acest început de sezon, după primele șase etape.
Cu un moral excelent după egalul cu Steaua, dinamoviștii au început meciul cu Voluntari siguri pe forțele lor. Primul care a lovit a fost Steliano Filip, cel mai bun dinamovist din derby-ul cu Steaua. Folosit din nou la închidere, jucătorul de 21 de ani a recuperat în preajma careului advers, a intrat în careu și a înscris cu un șut pe jos.
Dinamoviștii au intrat bine și în partea a doua. Fai a avut o incursiune frumoasă pe partea stângă, a scos în centru și Cosmin Matei și-a trecut numele pe lista marcatorilor pentru a doua oară în acest sezon. În minutul 56, Rednic a schimbat din nou cu inspirație. L-a scos pe Lazăr, destul de șters, și l-a introdus pe Rotariu, care a avea să facă 3-0 în minutul 64. Tabela a rămas neschimbată până la final și Dinamo trece pe primul loc după aproape trei ani.
De partea cealaltă, FC Voluntari nu a arătat până acum că poate să țină ritmul în Liga 1. Ilfovenii au nevoie de o schimbare, poate chiar pe banca tehnică, pentru a spera la încă un sezon în eșalonul de elită.
Dinamo – Voluntari 3-0 (Filip ’33, C. Matei ’55 și Rotariu ’63)
1-0: Gnohere îi pasează lui Gavrilă la limita careului de 16 metri, acesta pierde mingea, dar Filip recuperează și înscrie de la 12 metri lateral stânga pe sub portar;
În minutul 40, Gavrilă ratează o ocazie, trimițând mingea în bară de la 14 metri.
2-0: Fai centrează de pe linia de fund până la Matei, care înscrie cu un șut de la 8 metri.
3-0: Feussi centrează de pe dreapta până la Gavrilă, acesta șutează, dar mingea e deviată până la Rotariu și acesta din urmă înscrie din cinci metri.
FC Dinamo București: Cerniauskas – Feussi, Marc, Mevlja, Fai – Vojnovici, Filip (Tîrcoveanu ’72) – Gavrilă (Palici ’75), Matei, Lazăr (Rotariu ’54) – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.
FC Voluntari: Balauru – Zaharia (Maxim ’62), Achim, Novakovici, Pîrvulescu – Maftei, Novac – Voduț (Pancu ’46), Todoran, Vîlceanu – Bălan (Iorga ’57). Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă.
Cartonașe galbene: Fai ’34, Mevlja ’40, Filip ’69 / Maftei ’35, Novakovici ’36, Pîrvulescu ’73
Arbitri: Florin Marcu – Vladimir Urzică, Daniel Hulubei – Adrian Illyeș
Observatori: Corneliu Fecioru, Iulius Nemțeanu.
La meci au asistat 2972 de spectatori, între care s-au aflat și 150 de fani ai FC Voluntari.