Dinamo a reușit să surprindă la Galați atât în ceea ce privește „11”-le experimental folosit de Flavius Stoican la debutul său în Liga 1 pe banca tehnică a „câinilor”, cât și în ceea ce privește echipamentul de joc folosit în confruntarea cu Oțelul.
Dinamoviștii au jucat în verde fosforescent, alegând să folosească al treilea echipament pregătit de sponsorul tehnic pentru acest sezon.
Cel mai probabil, decizia a fost luată pentru a evita orice fel de confuzie cu echipamentul folosit de adversari: tricouri albe, cu dungi orizontale roșii. Cum echipamentul „de bază” al lui Dinamo e roșu complet, iar cel folosit în deplasare e alb, soluția utilizării echipamentului de rezervă a părut potrivită.
O modă la toate echipele mari din Europa Situația în care s-au aflat „câinii” la meciul cu Oțelul Galați nu e una nouă la nivel european. În ultimii ani, toate echipele cu nume de pe bătrânul continent și-au obișnuit fanii ca al treilea rând de echipament să nu amintească în niciun fel de culorile tradiționale ale clubului.
Alegerea are în spate rațiuni de marketing și s-a dovedit a fi una câștigătoare pentru formații precum Real Madrid, Juventus sau Barcelona, fanii fiind „îndemnați” astfel să își cumpere în fiecare sezon un nou echipament, pentru a fi în pas cu favoriții lor.
În cazul lui Dinamo, însă, echipamentul de rezervă nu poate fi cumpărat de pe site-ul oficial al clubului, singurele variante disponibile fiind cele „clasice”: roșu complet sau alb complet.
VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER