După ce Marian Iancu l-a numit „dobitoc” pe Dumitru Costin, președintele AFAN îi dă o replică pe măsură. Costin spune că patronul Timișoarei este amenințat cu procese de mai mulți jucători care nu și-au primit banii.
„‘Dobitocul’ îl salută pe domnul Iancu. Din punct de vedere al Sindicatului, mi-aș dori să avem președinți așa ‘luminați’ ca domnul Iancu, care să plătească banii grei în urma unor procese intentate de fotbaliștii nepltătiți de Timișoara. Îi înțeleg frustrările acumulate după ce a „reușit” să-i plătească lui Ganea 250.000 de EURO în urma unui astfel proces”, a declarat președintele AFAN pentru ProSport.
Conflictul dintre Marian Iancu și Dumitru Costin a apărut după ce președinetele Sindicatului Fotbaliștilor s-a declarat împotriva deciziei prin care Comitetul Executiv le dă dreptul cluburilor de tăia unilateral din salariile jucătorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER