Viorel Temelescu, managerul general al formației din Târgu Jiu recunoaște că pentru craioveni, meciul cu Pandurii e mai important decât pentru echipa gorjeană care vine cu un moral bun la acest meci, din postura de echipă neînvinsă după două etape. „În meciul de la Craiova focul e la ei. Noi am avut două rezultate bune, dacă vom câștiga ne vom bucura, un meci egal ne va mulțumi, dar nici o înfrângere nu ne va demoraliza. Sper să fie un spectacol, un adevărat derby oltenesc. Cred că între noi și Universitatea Craiova au dispărut de mult patimile negative. Tot ceea ce se va întâmpla în teren să fie o întrecere sportivă și cel mai bun să câștige.”
Temelescu a mai precizat că Pandurii și-au apărat corect șansele în fața Craiovei de fiecare dată. Acesta promovează relațiile de amiciție între singurele reprezentante ale Olteniei în Liga I, dând uitării tensiunile din returul sezonului tecut, când pandurii au pus o piedică Universității Craiova în drumul spre Europa, prin victoria de la Târgu Jiu.„Nu a fost niciun scandal în returul campionatului trecut când noi ne-am apărat șansele în mod corect. Nu am câștigat pe căi neortodoxe. Important e ca publicul să înțeleagă că stadionul și inimile noastre din Gorj sunt alb-albastre, stadionul și inimile lor sunt tot alb-albastre. Părerea mea este că la acest meci toți trebuie să gândim cu inima alb-albastră.”
Oficialul de la Pandurii și-a exprimat regretul că gazdele nu vor putea conta pe Dănănae care s-a accidentat la meciul cu Ungaria al Naționalei: „Orice jucător titular sau din primii 14 este o mare pierdere. Îmi pare rău de Dănănae, băiatul a jucat bine cu Ungaria și după câte am înțeles o să stea mai mult timp accidentat.”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER