„Fălcosul” Andone trece Supercupa la „și altele”:** „E mai important să fim în formă maximă la ora preliminariilor Ligii”

Ioan Andone se declară mulțumit de evoluția fotbaliștilor săi din meciul cu cehii de la Dynamo Budejovice (4-0) și spune că până acum este respectat graficul gândit pentru ca vârful de formă să fie atins la momentul începerii play-off-ului Champions League

„Abia acesta a fost primul meci amical al perioadei de pregătiri, celălalt a fost doar o obligație. Încercăm să punem la punct toate detaliile. Valente e un jucător bun, care produce concurență pe banda stângă. Sper să mai aducem unul sau doi jucători. De plecat nu cred că va mai pleca nimeni. Nu pot să dau nume, dar sunt fotbaliști peste ceea ce avem noi în lot acum. Este important să aducem echipa într-o formă bună la startul sezonului, dar în principal pentru preliminariile Champions League. Nu am emoții la Supercupa contra lui Dinamo, am mai avut meciuri împotriva lor cu tribunele pline. Avem datoria față de fotbalul românesc să ne calificăm în grupele Ligii, iar dacă va ajunge acolo și FC Vaslui, va fi cu atât mai bine”, a spus Andone la DigiSport.

Publicat: 25 06. 2012, 20:15
Actualizat: 25 06. 2012, 20:16