„Fălcosul” joacă tare: 13 jucători, OUT de la FC Voluntari! Lista cuprinde nume „grele”

Proaspăt numit manager general la FC Voluntari, Ioan Andone (58 de ani) și-a luat în serios postul și a făcut o adevărată curățenie în loc. Nu mai puțin de 13 jucători au plecat de la fosta deținătoare a Cupei și Supercupei României.

Ilfovenii nu vor să mai aibă emoții cu evitarea retrogradării și anul viitor, motiv pentru care primarul Florentin Pandele i-a încredințat experimentatului Ioan Andone misiunea de a crea din timp o echipă competitivă. Până să numească un fost antrenor, Andone a trecut la treabă și a alcătuit lista celor 13 jucători care se despart de club în această vară: „Mihai Mincă, Dragoș Balauru, Ionuț Balaur, Daniel Novac, Răzvan Horj, Marian Pleașcă, Daniel Benzar, Laurențiu Marinescu, Petre Ivanovici, Florin Cernat, Lucian Sânmărtean, Lucian Cazan și Adrian Voicu nu își mai continuă activitatea în cadrul grupării noastre”, au anunțat ilfovenii, miercuri, prin intermediul unui comunicat.

În timp ce lui Daniel Benzar și lui Marian Pleașcă le expiră împrumuturile, iar Lucian Sânmărtean își termină cariera de fotbalist profesionist, ceilalți zece jucători au fost anunțați că nu mai fac parte din planurile clubului și că trebuie să-și rezilieze înțelegerea. Surprinzător, majoritatea sunt fotbaliști care au jucat constant în ultimele două sezoane și au contribuit din plin la câștigarea Cupei și a Sueprcupei.

Publicat: 27 06. 2018, 13:19
Actualizat: 27 06. 2018, 14:41