Pe lângă faptul că atât Lăcătuș, cât și Andone își doresc victoria în cel mai important meci al anului din Liga I, cei doi tehnicieni își vor tranșa supremația în întâlnirile directe cu ocazia meciului de duminica viitoare. Meciul de duminică va consemna și o premieră pentru cei doi: va fi primul derby în care se vor întâlni ca antrenori.
Până în momentul de față, între cei doi prieteni există o egalitate aproape perfectă, din șase meciuri „Fălcosul” și „Fiara” trecându-și în cont fiecare câte două victorii. Singura diferență se regăsește la golaveraj, tehnicianul Stelei având un gol înscris în plus față de Ioan Andone (11 goluri marcate de echipele antrenate de Lăcătuș). Chiar dacă nu are experiența de antrenor a „Fălcosului”, fostul șeptar din Ghencea a reușit mereu să-i pună piedici antrenorului dinamovist, inclusiv în perioada când Andone era antrenorul lui Dinamo, iar Lăcătuș se afla la timona unor echipe mici, ca Brașov sau Ceahlăul Piatra-Neamț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER