După 1-1 cu Liverpool, Lăcătuș simte că poate rămâne și din iarnă antrenor la Steaua. Momentan, el nu a ratat niciunul dintre obiectivele propuse de Gigi Becali, locul 1 sau 2 în campionat, calificarea în primăvara europeană și câștigarea Cupei României. Pe 15 decembrie, Steaua joacă ultimul meci al sezonului, iar în această perioadă de 11 zile rămase Lăcă poate pierde sau poate câștiga totul.
FRONT 1 » Liga I
Steaua e singura echipă de fotbal din România care luptă în continuare pe trei fronturi. În campionat nu a pierdut încă bătălia pentru titlu, având în vedere faptul că o serie consecutivă de două victorii în următoarele două meciuri o poate aduce chiar pe podiumul Ligii I, dacă celelalte competitoare, cu excepția Oțelului și a Timișoarei, se vor mai împiedica. Steliștii nu se tem atât de mult de Dinamo, cât mai ales de Rapid și chiar de Vaslui, echipe care se vor înfrunta direct chiar în etapa următoare. În ultimele două etape din acest an, Steaua are un meci acasă, cu „U” Cluj, și unul în deplasare, cu Universitatea Craiova, iar în ambele pornește ca favorită.
FRONT 2 » Europa
Roș-albaștrii se află pe locul 2 în Grupa K a competiției Europa League, în spatele lui Liverpool. Și depinde numai de Steaua să se califice în primăvara europeană, pentru că Utrecht și-a dat singură un șut în fund remizând joi seară cu Napoli, după ce a condus și cu 3-1. Pentru Steaua e important să nu piardă sub Vezuviu, pe 15 decembrie, obiectiv realizabil. Chiar și englezii le țin pumnii steliștilor. „Sper ca Liverpool și Steaua să meargă împreună în Europa League,” a spus Hodgson, iar Jovanovic a afirmat la rândul său: „Sunt fan al Stelei, pentru că întotdeauna mi-a plăcut antrenorul Bölöni. Sper ca Steaua să se califice”.
FRONT 3 » Cupa
Steaua o va întâlni în dublă manșă, pe 20 aprilie, respectiv 11 mai pe FC Brașov în semifinalele Cupei României. Și aici pleacă cu statutul de favorită. În finală are șanse mari să dea de Dinamo, dacă alb-roșiii vor trece de Gloria Bistrița. „Îi vrem pe dinamoviști în finala Cupei. Ar fi frumos pentru fotbal și important pentru noi, deoarece am putea să ne luăm revanșa după înfrângerea din «Groapă»”, spunea Tătărușanu.
Ultimele meciuri din 2010
6 decembrie acasă, cu „U” Cluj 11 decembrie în deplasare, cu Univ. Craiova 15 decembrie în deplasare, cu Napoli
Tătărușanu și Gardoș, incerți. Bicfalvi, out! Tătărușanu s-a accidentat la umăr în timpul partidei cu Liverpool, la faza în care Kyrgiakos a căzut peste el în careu. Gardoș acuză și el o contuzie, dar amândoi au șanse mari de a fi recuperați până la meciul de luni cu „U” Cluj. În schimb, Bicfalvi are contractură musculară și nu va putea evolua în partida cu clujenii. Din acest motiv, Bicfalvi a și fost schimbat la pauza meciului Steaua – Liverpool.
Steaua nu pierde după ce joacă în Europa League
Dacă statistica a arătat că CFR Cluj obișnuiește să piardă după ce joacă în Champions League, steliștii nu au de ce să-și facă griji din acest punct de vedere. Pentru că are un lot numeros, Steaua a făcut față până acum meciurilor din Liga I care au precedat partidele din Europa League. Bilanțul? Trei victorii (cu Vaslui, Sportul și Pandurii) și trei meciuri terminate la egalitate (cu Timișoara, Astra și Rapid).
Latovlevici – Tănase, un cuplu perfect pe stânga
Pițurcă nu a gândit prost când i-a folosit în banda stângă pe Latovlevici și Tănase. Cei doi se completează reciproc și formează cuplu foarte bun pe flancul stâng. Marius Lăcătuș are meritul că a insistat pentru sudarea acestui „duet”, folosindu-l des în ultima vreme. Tănase și Latovlevici au inițiat cele mai multe acțiuni de atac ale Stelei în partida cu Liverpool.
„M-a încântat foarte mult jocul lui Tănase cu Latovlevici pe stânga în partida cu Liverpool”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER