Faliment Rapid!
Nimic nu mai este din ce a fost sub Podul Grant! Copos mai are un investitor în dreapta sa, publicul nu mai vine în număr mare la stadion și, ce doare mai rău, echipa nu joacă fotbal. Măcar culorile vișinii au rămas! Totuși, în Giulești o nouă tradiție se instaurează: ca oaspeții să facă spectacol. A învins Urziceniul acum două etape, a venit rândul Argeșului, o nou-promovată, să facă spectacol. Să nu uităm nici de gafele spaniolului Pardo, care, aproape la fiecare partidă a Rapidului, este cel mai bun jucător al adversarilor. Portarul de import al Giuleștiului a reușit performanța de a-i enerva pe toți, până și suporterii piteșteni strigând „Dani Coman”. Pardo a gafat ca un începător la două goluri, cel puțin la reușita lui Voiculeț, prestația lui fiind de „cascadorii râsului”. Un portar de 1,5 milioane de euro care face mănușile de râs.
Suporterii au plecat după golul trei
Tabloul de natură moartă al giuleștenilor a fost desăvârșit de prestația groaznică a lui Marius Constantin, om pentru care banderola de căpitan rămâne o simplă eșarfă. Desigur că cele trei schimbări ale lui Peseiro au însemnat alți trei fotbaliști străini și de România, și de fotbal. Vestea bună pentru fotbaliștii din cele patru colțuri ale lumii este că nu înțeleg înjurăturile în românește. Poate că la meciul cu Wolfsburg, vișiniii din tribune vor învăța să strige „Demisia” în portugheză.