Falimentul Lupescu

Ce începe rău se termină și mai rău, zicea Murphy. Ionuț Lupescu a sărit, acum vreo doi ani jumate, în barca lui Mircea Sandu, după ce atâta amar de vreme înotase pe sub ambarcațiunea Nașului cu burghiul în dinți să meșterească niscaiva găuri. O fi fost bine, Ionuț?

Federația n-arată azi nici mai bine, nici mai rău după venirea așa-zișilor lupi tineri. E drept, fără ca ei să-și fi încordat mușchiuleții, probabil că n-am fi văzut niciodată ditamai oamenii de fotbal făcând potecă la DNA. Pe de altă parte, numai un novice nu pricepe că principalul scop al scurgerilor de informații a fost, de fapt, compromiterea lui Gică Popescu, nicidecum o așteptată operațiune de asanare a fenomenului.

Cea mai complexă și mai vizibilă acțiune a lui Ionuț Lupescu, tartorul lupilor tineri, a fost, pe lângă mult cântatele operațiuni de marketing, povestea cu arbitrajul. Aici, Kaiserul a preluat delegările, deși nu e șef al Comisiei de Arbitri, și a purces la promovări pe bandă. Rezultatul? Arbitrajele sunt o catastrofă! Când Steaua joacă două meciuri acasă și-n ambele cel mai bun jucător al său e arbitrul, Lupescu are o problemă. Când într-o singură etapă, trei partide, meciurile din Ghencea, de la Craiova și de la Buzău, sunt viciate grav de arbitraje, atunci, vorba bancului, trebuie să mergi la culcare. Ionuț Lupescu ridică din umeri și se-ncăpățânează într-un demers aflat deja în faliment.