„Familia mi-a zis să vin la Steaua!”

Brandan, noul mijlocaș al Stelei, a afirmat că soția sa nu s-a
opus niciodată ca el să se transfere în Ghencea, afirmând că
familia l-a sprijinit în totalitate să accepte acest transfer.
Într-un interviu realizat de Sport.ro, Brandan dezvăluie ce
obiective și-a impus la noua sa echipă.

Pablo, în sfârșit ai venit la Steaua. De ce a fost așa
de greu?

Așa este, dar până la urmă este bine că ne-am înțeles, iar acum
sunt extrem de fericit că am ajuns la Steaua.

Cum te-a convins până la urmă Gigi
Becali?

În primul rând, familia m-a făcut să accept până la urmă acest
transfer. Apoi, nu în cele din urmă, recunosc că Bilașco, Galamaz
și toți băieții cu care am jucat la Urziceni au avut și ei un
cuvânt greu de spus ca eu să semnez cu Steaua. Am primit foarte
multe telefoane de la ei.

Ce ți-au spus băieții?
Că Steaua este cea mai iubită echipă din România, că este foarte
bine în Ghencea din toate punctele de vedere și împreună putem avea
mult mai multe performanțe ca la Urziceni.

Este adevărat că soția ta nu te-ar fi lăsat la
Steaua?

Este o mare prostie acest lucru. Nu știu cine a spus așa ceva, nu
este adevărat. Familia mea m-a susținut să accept acest transfer,
deoarece este fericită în România. Repet, nu știu de unde au apărut
asemenea zvonuri.

„Joc
oriunde,nu sunt Messi să am pretenții”

Ce îți propui la Steaua?
În primul rând vreau să câștigăm campionatul. E normal, pentru că
doresc să evoluez din nou în Liga Campionilor, deoarece acolo te
simți fotbalist adevărat.

Pe ce post preferi să evoluezi la Steaua?
Eu sunt fotbalist profesionist. O să joc acolo unde „Mister” are
nevoie de mine și așa voi face. Voi juca și portar dacă dânsul îmi
va cere acest lucru, nu trebuie să ies din cuvântul lui. Eu nu sunt
Messi, care poate să spună ce vrea el, nu am pretenții. Mijlocaș la
închidere, fundaș stânga… Sincer, mie mi-e indiferent.

Vei juca împotriva Urziceniului?
Voi juca doar dacă antrenorul va considera de cuviință că pot să
evoluez în această partidă. Oricum, sunt sigur că meciul va fi
extrem de greu.

O să arate Steaua ca Barcelona?
Nu se știe niciodată. Steaua are jucători buni, de calitate, dar,
vă repet, timpul este cel care va decide acest lucru. Poate chiar
în viitorul apropiat.

9 cota medie pentru
o victorie a Urziceniului! Asta înseamnă că 1.000.000 £ mizat ar
scoate din criză un parior

Andrei
Ionescu a fost trimis, până la urmă la Steaua
II

După ce a refuzat să semneze cu Unirea Urziceni, Andrei Ionescu a
fost trimis de Ilie Dumitrescu să joace pentru Steaua II în meciul
de azi de la ora 11:00 cu Dunărea Galați! Alături de fostul
mijlocaș al Universității Craiova, la echipa pregătită pentru acest
meci de Adrian Bumbescu vor mai evolua Zapata , Baciu și
„închizătorul” adus de la Urziceni, Ricardo Gomes.

„Nu vreau să fiu noul Bunică!”

Conferința de presă a celor de la Unirea Urziceni a produs un
moment hilar. La un moment dat, noul portar al ialomițenilor,
Cornel Cernea, a fost întrebat dacă își dorește să fie „noul
Bunică” și să îngroape speranțele Stelei la Urziceni. „Nu vreau să
fiu noul Bunică!”, a replicat goalkeeperul spre amuzamentul
general, după care a detaliat: „Vreau să facem viață grea Stelei și
să arătăm că putem redeveni echipa dinainte de criza financiară. Eu
am ales cu sufletul când am venit aici”.

Publicat: 11 09. 2010, 08:38
Actualizat: 11 09. 2010, 08:45