Vestea că Victor Pițurcă revine la Universitatea după 16 ani a produs isterie în Bănie. Suporterii Științei îl așteaptă cu brațele deschise pe tehnician.
La nici trei ore de când Adrian Mititelu a anunțat că s-a înțeles cu Victor Pițurcă, un grup de aproximativ 30 de fani ai Științei s-a adunat în fața stadionului „Ion Oblemenco”, pentru a-și arăta simpatia față de Victor Pițurcă. Aceștia au afișat un banner imens pe care se putea citi: „Pițurcă, un nume care cere performanță, pentru asta oltenii tăi te aștaptă acasă”.
Fanii Universității sunt convinși că Pițurcă poate face din nou o echipă mare în Bănie, la fel cum s-a întâmplat și în sezonul 1994-1995, atunci când Știința a terminat pe doi, în spatele Stelei.
„Diferența dintre suporterii Stelei și cei ai Craiovei este că la Steaua este respectat, în timp ce la Craiova este iubit și cred că e o mare diferență. Îl iubim, îl așteptăm acasă. Nu contează ce a fost în etapa a doua, nu cred că a fost vina domnului Pițurcă atunci. Dânsul e profesionist și și-a făcut treaba, așa cum o va face și la Craiova Acum o oră ni se părea un miracol să vină Pițurcă, dar acum începem să credem. Aș vrea să se repete istoria de acum 16 ani și să o și depășim. La Craiova dacă ar lua campionatul cel puțin 100.000 de oameni l-ar aclama pe Victor Pițurcă pe stradă”, a declarat unul din liderii suporterilor olteni, Gabi Blondu. Acesta dă asigurări că stadionul va fi plin la partida cu Sportul Studențesc, de sâmbătă: „dacă Pițurcă va conduce un antrenament până la meciul cu Sportul, stadionul va fi plin sâmbătă.
„E o mișcare bună, cred că Piți va avea rezultate pozitive. Se auzea că el vine ca finanțator, alături de domnul Viorel Păunescu”, Sorin Cîrțu, fost antrenor Craiova
„Am simțit că nu poziția din clasament a fost motivul demiterii mele. Din informațiile pe care le dețin, Mititelu și Pițurcă s-au înțeles imediat după meciul cu Astra”, Aurel Țicleanu, fost antrenor Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER