Fanii „câinilor” îi cer explicații lui Negoiță: „Vrem să știm care va fi plafonul maxim salarial și ce antrenor va fi adus”

Situația de la Dinamo a devenit una explozivă după ultimul fluier al arbitrului din acest campionat. Imediat după finalul partidei de la Galați, Ionuț Negoiță l-a demis pe Cornel Țălnar în direct la TV, iar a doua zi a început să convoace jucătorii pentru rezilierea sau renegocierea contractelor.

Unul dintre liderii fanilor dinamoviști, Mihnea Ionescu, este deranjat de ultimele cutremure de la Dinamo și îi cere acțiunarului majoritar să facă publice planurile sale în ceea ce privește contractele care vor fi de la anul, care este plafonul maxim și ce antrenor va fi adus.

„Am crezut că o să scăpăm de cutremurele de la Dinamo când puterea a fost preluată de Ionuț Negoiță, dar se pare că ne-am inșelat pentru că, în momentul de față, Dinamo este pe un drum bun probabil, dar noi dorim mai multă transparență și vrem să știm și noi care vor fi contractele la anul, care este plafonul maxim, ce antrenor va fi adus. Nu vrem să știm acum, dar noi, în discuțiile cu noul patron, am insitat pe faptul că s-a rupt ceva între conducerea clubului și suporteri în momentul în care n-a mai fost comunicare. Orice conducător ar veni nu știe cu ce se mânăncă Dinamo mai bine ca suporterii. Noi nu contestăm autoritatea patronului, din contră, noi vrem să-l ajutăm să facă bine.

Dinamo nu deleagă o singură persoană care să vorbească despre problemele de la Dinamo. Trebuie să arătăm și noi odată ca o societate transparentă, paralelă cu blaturile din Liga 1. Suporterii vin la stadion, dau noii conduceri girul încrederii și asta mă bucură, pentru că nu am mai văzut demult 20.000 de suporteri la stadion și pun asta pe seama vechilor conducători”, a declarat Mihnea Ionescu pentru Sport Total FM.

Ionescu e de părere că clubul nu a fost fair-play în momentul în care a vrut să renunțe la Cornel Țălnar, deoarece totul s-a făcut fără o analiză temeinică a activității sale.

„Mi s-a părut prea rapidă demiterea lui Țălnar, după ultimul meci al sezonului. La orice echipă cu pretenții, după ce se termină un campionat, are o loc o analiză a evoluțiilor și abia după se pronunță conducerea. Asta este dovadă de profesionalism. Se pare că, nu numai la Oțelul s-a stins nocturna.

Dacă ei ne consideră o familie, trebuie să arate asta mereu. Treaba a cam suferit în trecut și acum sunt știri care se bat cap în cap. Eu sunt de acord că e un pas înainte faptul că a venit domnul Negoiță și mai ales că a plecat domnul Badea, dar nu se poate să ai metode atât de joase și să demiți un antrenor prin SMS, pentru că antrenorul este acela căruia i-ai dat girul ca să facă performanță la Dinamo. Dacă nu aveai încredere în el, de ce nu l-ai dat afară înainte de meciul cu Steaua sau Rapid? În Giulești Țălnar a învins, ceea ce nu a reușit Steaua”, a mai spus Mihnea Ionescu.
 

Publicat: 30 05. 2013, 09:06
Actualizat: 30 05. 2013, 09:07