În plină perioadă de frământări privitoare la viitorul lui Dorin Rotariu la Dinamo, în fotbalul românesc a apărut ipoteza unei eventuale treceri a fotbalistului la rivala roș-albilor, Steaua. Laurențiu Reghecampf spulberă, însă, speculațiile și anunță că nici el, nici patronul campioanei, Gigi Becali, nu sunt interesați de achiziționarea talentatului mijlocaș al „câinilor”.
„În momentul de față nu ne interesează Rotariu. Când vrem pe cineva, facem o ofertă concretă după ce discutăm cu cluburile. Așa am făcut până acum, vom face și în continuare. Îmi cunosc patronul foarte bine, nu își dorește să aibă parte de astfel de evenimente, certuri și scandaluri. Dacă va considera că jucătorul este bun, atunci va face tot posibilul să îl aducă”, a spus Reghecampf la Sport.ro.
Discuția despre posibila plecare a lui Rotariu de la Dinamo a apărut după ce fotbalistul s-a afișat alături de un apropiat al antrenorului Stelei, în cadrul unui eveniment monden. Jucătorul a fost amenințat de suporterii dinamoviști, iar familia sa a luat decizia de a se muta, de teamă, din locuința primită de la club.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER