Fanii Craiovei au luat foc: „Geniul din Booveni ne-a pătat istoria”

Problemele dintre Adrian Mititelu și suporterii Craiovei sunt
departe de a fi rezolvate.

Într-un comunicat emis astăzi de suporterii Științei, aceștia își
exprimă indignarea de ceea ce se întâmplă la clubul fanion al
Olteniei.

Adrian Mititelu este pus la zid de ultrașii din facțiunea
„Sezione Ultraa”, care cer plecarea actualului
finanțator.

„Nu contează tot ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani,
deși noi am spus mereu adevărul. Degeaba am tot tras semnale de
alarmă, care, finalmente, aveau să se adeverească, spre tristețea
noastră. Comportamentul de dictator nebun și fără bani pe deasupra
, managementul și marketingul catastrofale, lipsa profesioniștilor
de înaltă clasă din club, dezbinarea și alungarea suporterilor de
pe stadion – iată realizările geniului din Booveni. Ne-ai
retrogradat a doua oară, ne-ai umilit, ne-ai pătat istoria de o
gravitate fără margini, ai batjocorit sufletul suporterilor în
uralele puținilor aplaudaci din jurul tău. Cândva ai fost unul
dintre noi și asta ne apasă și mai profund. Acum, un singur lucru
bun poți face: VINDE și PLEACĂ‚ ! Lasă-ne să trăim în pace și
demnitate ! Mercenarilor! Mai bine plecați cu toții!
Eliberați-ne!”
, se arată în comunicatul Sezione Ultra.

Publicat: 12 05. 2010, 19:18
Actualizat: 12 05. 2010, 19:37