După două sezoane în care a reușit să iasă mai mult în evidență prin evenimente ce nu aveau nicio legătură cu fotbalul, Cristi Tănase a avut un final de 2011 mai aproape de așteptări, în care a părut să se apropie de forma care l-a adus în vederile Stelei în 2009.
„Dodel” spune că fanii Stelei și faptul că a reușit să stea departe de paginile tabloidelor l-au făcut să-și redescopere forma.
„M-am reapucat de fotbal cînd am ieșit din tabloide! Nu m-am călugărit, dar acum am grijă unde merg, la ce club, cu cine, astfel încît să nu mă mai trezesc cu paparazzi.
Chiar dacă se întîmplă să mă fotografieze cineva, să nu mi se poată reproșa nimic. Nu mai ies decît atunci cînd sîntem liberi.
Frate, una e să joci cu un public care numai te huiduie, și cu totul altceva e să ai în tribune 40-50.000 de oameni care cred în tine.
Spectatorii pe care i-am avut pe Național Arena m-au făcut să mă simt fotbalist, să-mi doresc să joc din ce în ce mai bine”, sunt confesiunile făcut de Tănase prietenilor săi, conform Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER