Fanii ieșeni vor ca Nicolo Napoli să plece de la echipă. Replica antrenorului italian: „Suporterii mi-au cerut demisia, dar asta nu e problema mea”

Antrenorul echipei CSM Poli Iași, Nicolo Napoli, a declarat duminică seară, la finalul partidei pierdute pe teren propriu, scor 0-1 (0-1), , în fața formației FC Botoșani, că elevii săi au făcut un meci slab și că își asumă înfrângerea.

„Am făcut un meci slab. Eu, împreună cu jucătorii, suntem vinovați, iar eu sunt principalul responsabil. Am greșit foarte multe pase, echipa nu a stat bine în teren, jucătorii au fost foarte nervoși. Am jucat mereu cu minge lungă, deși le-am cerut să nu mai jucăm așa. Sunt multe greșeli care țin de bucătăria noastră internă și trebuie să le rezolvăm. Am pierdut rușinos! Toată lumea mă acuză că îl folosesc pe Piccioni, dar nu am alt atacant care să joace vârf împins. Și astăzi a jucat și Cristea în atac, dar toată lumea se ia de Piccioni. Avem mare nevoie de un atacant. Boiciuc nu este o soluție pentru că încă este un copil. Suporterii mi-au cerut demisia, dar asta nu e problema mea. Nu mă interesează ce spun suporterii. Pot să spună ce vor”, a spus Nicolo Napoli.

Tehnicianul formației ieșene a mai precizat că speră ca elevii săi să-și revină cât mai repede și să câștige: „Trebuie să ne revenim cât mai repede după această înfrângere deoarece urmează un meci extrem de dificil fără Dinamo. Vor lipsi Mihalache și Voicu. Cred că Voicu putea să evite luarea cartonașului roșu. Trebuie să schimbăm în primul rând atitudinea. Vreau mai multă determinare din partea jucătorilor mei”, a spus Napoli.

 

Publicat: 12 09. 2016, 09:16
Actualizat: 12 09. 2016, 09:17