Fanii îi acuză că au sărit la bătaie, jucătorii neagă și sunt apărați de Marius Stan:** „Ei au luat un titlu la care nimeni n-a visat”
UPDATE: În replică, Sergiu Costin, căpitanul echipei Oțelul Galați, a declarat că la întoarcerea de la partida pe care gălățenii au disputat-o la Ploiești, cu Astra, echipa a fost așteptată în curtea stadionului de un grup de suporteri, care le-au reproșat evoluția din ultimele partide, dar a neagat faptul că s-ar fi ajuns și la violențe fizice.
„N-a fost niciun pumn, nicio palmă, eu am fost în mijlocul lor. Ne-au reproșat că am luat bani, că suntem mercenari, ce citesc și ei prin ziare. Noi suntem și noi supărați că nu ne iese jocul. E normal pe undeva ca și ei să își spună oful, dar vă spun încă o dată că nu a fost vorba de violență fizică”, a declarat Sergiu Costin.
Marius Stan, directorul general al grupării gălățene, spune că nu este de acord cu ceea ce au făcut suporterii și că jucătorii nu merită un astfel de tratament din partea lor.
„Întrebarea este, ce căutau acei suporteri în toiul nopții la stadion, să vină să se răfuiască cu jucătorii. Normal ar fi să vină să stea civilizat de vorbă cu jucătorii pe care i-au jignit. Acei jucători care, indiferent de ce se va întâmpla de aici încolo, sunt cei care au adus un titlu la Galați, un titlu pe care nimeni nici nu l-a visat. Suporterii trebuie să înțeleagă că în viața unei echipe apar și perioade nefaste, ca aceasta pe care o traversăm noi acum. Mental, echipa nu poate mai mult, ce să facem să-i omorâm?”, a declarat Marius Stan.
Situație explozivă la Galați! Antrenorul Dorinel Munteanu și câțtiva jucători sunt acuzați de către suporteri că au pornit o altercație după meciul pierdut la Ploiești pe terenul Astrei, scor 3-1.
Se pare că totul a început după ce fanii i-au acuzat pe jucători că au blătuit mai multe meciuri. Discuțiile au avut loc la revenirea echipei de la Ploiești, iar jucătorii campioanei au acuzat comportamentul fanilor, care nu au mai susținut echipa după cea mai pare performanță din istoria clubului. De aici, până la bătaie nu a mai fost decât un pas.
Iată comunicatul Ligii Suporterilor Gălățeni 1993:
„Liga Suporterilor Gălățeni 1993, organizație din care fac parte grupările de suporteri din Peluza Nord (Steel Boys, Ultra Sud, Sidexplozia) precum și suporteri din Tribuna II, si Tribuna I țin să rectifice anumite acuzații venite din partea jucătorilor și a conducătorilor clubului Oțelul Galați.
Vineri seară, când jucătorii au fost așteptați de către cei aproximativ 50 de suporteri, NIMENI, dar absolut NIMENI, nu a avut un altfel de limbaj decât unul civilizat, mai aprins poate, dar civilizat, împreună cu căpitanul echipei Sergiu Costin. Toate bune și frumoase până la intervenția absolut gratuită, grobiană și suburbană a celui care culmea, având în vedere vârsta, experiența și maturitatea ar fi trebuit să medieze discuția, să fie liantul dintre suporteri și jucători. Domnul, și folosim acest apelativ pentru a demonstra că față de domnia sa noi avem ceva bun simț, Dorinel Munteanu a reușit prin cuvinte de genul „mucoșilor”, „m*******r”, „drogaților” să aprindă acea discuție care până la urmă era una logică din moment ce suporterii ar trebui să fie parte integrantă din club, lucru imposibil la Galați se pare, din moment ce fanii sunt cei care rămân cu mult după ce dânsul și mercenarii ce alcătuiesc acum această echipă vor fi plecați. Este și cazul lui Adrian Sălăgeanu care ne-a numit „moldoveni împuțiți”.
Trebuie să precizăm că suporterii susțin necondiționat această echipă chiar și în decursul acestui campionat, cand nimeni nu mai susține echipa în urma rezultatelor cu mult sub așteptările noului sezon. Îi reamintim de asemenea sus-numitului că suporterii sunt cei care au adus prin intermediul protestului organizat de către ei, în iarna anului 2009, suma de 500.000 de euro de la autoritățile locale, bani din care cu siguranță a fost plătit și dânsul și jucătorii. Suporterii sunt cei care au luat mereu atitudine față de oricine a adus acuzații echipei, domniei sale sau clubului și, mai recent în cazul neplății primei de obiectiv de către acești atât de huliți acționari. Astfel că dânsul nu poate imputa suporterilor faptul că au vrut să asculte de la cei mai în măsură, în speță jucătorii, o explicație a jocului lamentabill practicat în ultimele meciuri de către echipă. De asemenea ABSOLUT NIMENI, nu poate interzice suporterilor roș-alb-albaștrii, fie că aceștia sunt de la Peluza Nord, Peluza Sud, Tribuna I, sau Tribuna a II-a să pătrundă în incinta stadionului, stadionul Oțelul fiind casa noastră, pe când dânsul, cât și jucătorii sunt simpli invitați, dacă vreți și unii plătiți pe deasupra, în timp ce suporterii sunt cei care sacrifică timp, bani, sănătate, de multe ori familia ca să încurajeze echipa atât acasă, cât mai ales la meciurile din deplasare.
Ce s-a întâmplat vineri seară este absolut de neconceput, ca niște jucători, care reprezintă culorile clubului nostru să fie atât de vexați de niște amărâți, de niște „mucoși” care au avut tupeul sa-i tragă pe ei la răspundere, să recurgă la injurii cât mai ales la violență fizică, în frunte cu antrenorul acestora.
Unii dintre acești jucători în frunte cu Grahovac, Sălăgeanu, Silviu Ilie, Brăneț nu sunt la primele acte de acest gen, iar faptul că gălățeni precum Silviu Ilie recurg la aceste metode de a-și refula frustrările adâncesc și mai mult regretele că astăzi contează mai mult pentru jucători conturile bancare decât fotbalul și suporterii propriei echipe.
Astfel la violență s-a răspuns prin violență nemaiputând fi vorba de bună înțelegere sau dialog din moment ce jucătorilor li se adresează întrebări, iar aceștia răspund prin palme, pumni și flegme. Vineri seara au dispărut definitiv ca oameni persoane precum Branko Grahovac care a stat la baza întregului conflict, el aruncând primul pumn și de asemenea ridiculizând statutul social al fiecărui suporter oțelar prin fraza „amărâților voi munciți pe 200 de euro pe luna”, sau ca Adrian Sălăgeanu care uită că Oțelul l-a făcut cine este astăzi, întinzându-i o mană și acordându-i o șansă atunci când nimeni nu o făcea, ulterior munca și seriozitatea sa, pierdute mai nou, aducându-l în atenția marilor cluburi bucureștene și nu numai. Vorbim de același Sălăgeanu care mai nou amenință cu moartea orice oțelar ce cutează să-l abordeze pe stradă, cât și gălățenii Brăneț și Siviu Ilie care n-au înțeles nimic din mândria ce o poate simți un gălățean adevărat atunci când reprezină prin intermediul tricoului Oțelul Galați urbea natală.
Pe aceștia îi anunțăm, cât și pe restul că în urma celor întâmplate recent protestele vor continua.
OȚELUL SUNTEM NOI!„, se arată într-un comunicat oficial al Ligii Suporterilor Gălățeni.