Fanii l-au regretat enorm, Steaua poate repara acum greșeala. Asta ar fi afacerea începutului de an pentru campioni: costă 2 milioane €, dar vine gratis

Tiago Gomes a fost considerat printre cei mai buni străini care au trecut vreodată prin Liga 1, însă Steaua a refuzat să îl cumpere definitiv din cauza prețului. Acum, portughezul se află la un moment de cumpănă în carieră: ajuns în toamnă la APOEL, în Cipru, mijlocașul de 28 de ani prinde rar echipa și se gândește să plece. În condițiile despărțirii de Bourceanu, mijlocașul poate fi o soluție pentru campioana României, mai ales în condițiile în care acesta ar urma să își rezilieze contractul cu actuala formație și ar veni gratis în Ghencea.

Posesor al unei tehnici peste media jucătorilor din lotul Stelei și al unei viziuni care îl recomanda pentru topul pasatorilor din Liga I, Tiago Gomes a sosit în Ghencea în vara anului 2008 și promitea să devină în scurt timp mintea limpede căutată de Steaua la mijlocul terenului.

Doar că destinul său, ca al multor altor jucători, a depins de capriciile lui Becali, astfel că jucătorul lusitan a fost repede nevoit să își încerce norocul în altă parte. Și șansă părea să îi surâdă, după ce a semnat cu Hercules Alicante. A promovat în Primera Division și a impresionat pe Camp Nou, unde a reușit o pasă de gol într-un duel cu Barcelona. Sezonul trecut i-a oferit o mare provocare lui Tiago, care a acceptat oferta lui Blackpool, formație care își propunea promovarea în Premier League. A fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, însă ratarea obiectivului i-a determinat pe șefii englezi să „primenească” lotul.

A fost imediat acontat de APOEL, care l-a tentat cu un salariu pe măsură, ambițiile ciprioților fiind mari: cucerirea titlului și un parcurs cât mai lung în cupele europene. Ajuns ca o mare vedetă la Nicosia, Tiago a avut probleme mari odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Giorgios Donis. Un partizan al fotbalului german, tehnicianul de 44 de ani l-a considerat pe portughez prea indisciplinat din punct de vedere tactic și a apelat extrem de rar la serviciile lui. Deși era considerat de toți vedeta echipei, Tiago a prins doar 5 meciuri în actualul sezon pentru APOEL, doar trei din postura de titular.

În aceste condiții, mijlocașul pare tentat să găsească o formulă pentru a-și rezilia contractul cu ciprioții, iar Steaua poate intra pe fir pentru a-l „recupera” după 5 ani. Tiago se aseamănă mult ca stil de joc cu actualul căpitan al roș-albaștrilor, dincolo de sarcinile „de serviciu” – distrugerea atacurilor adverse -, el fiind extrem de implicat la construcție, totodată executând foarte bine și fazele fixe.

Cum s-a despărțit de Steaua?

Evoluțiile lui Tiago Gomes în tricoul Stelei au fost apreciate de foarte mulți specialiști, mai puțin de Gigi Becali, care nu a dorit să dea suma cerută de portughezi pentru transferul definitiv al mijlocașului.

Venit în 2008 în curtea roș-albaștrilor, portughezul a fost imediat îndrăgit de suporteri. Determinarea din joc și modul în care ieșea din apărare – având mereu capul sus – le-au amintit multora de Mirel Rădoi. Doar că prețul cerut de  Estrella Amadora (600.000 de euro pentru transferul definitiv) a fost considerat prea mare de Becali, care era dispus să plătească doar 350.000 de euro.

2 milioane de euro este cota lui Tiago Gomes, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de
 

Publicat: 31 12. 2013, 16:40
Actualizat: 31 12. 2013, 17:09