Fanii lui Dinamo nu s-au prea înghesuit în acest sezon să vadă partidele pe care „câinii” le-au disputat pe teren propiu, având printre cele mai scăzute medii de spectatori din Liga I.
Fosta mare glorie a dinamoviștilor, Cornel Dinu, nu condamnă atitudinea fanilor care nu mai umplu stadionul ca în alte dăți. „Procurorul” precizează că suporterii alb-roșilor sunt foarte pretențioși, iar spectacolul pe care îl făceau jucătorii în trecut lipsește cu desăvârșire la cei care joacă în prezent în Groapă.
„Nu există problema unei medieri între spectatori și jucători. La Dinamo este un public pretențios, care cere spectacol. Mereu au cerut calitate și, în general, în trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, au primit-o de la jucători. Acum sunt prea puține jocuri în care poate vorbi despre așa ceva. Dacă se ajunge la 96, 95 sau mai știu eu câți plătitori, indiferent de vreme, e clar că sunt probleme serioase. Suporterii lui Dinamo au dreptate să nu vină la stadion! Ce să vadă?„, a spus Cornel Dinu în Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER