La întoarcerea de la Urziceni, elevii lui Rednic au fost așteptați de fani la stadion și au primit o ploaie de înjurături
Înfrângerea de la Urziceni a schimbat radical atmosfera în „Ștefan cel Mare”. De la suporteri, jucători și până la conducători.
După ce a motivat echipa pentru partida cu ialomițenii cu suma de cinci miliarde de lei vechi, Borcea a amenințat că nu le va mai da niciun ban jucătorilor. Dacă înaintea derby-ului cu formația antrenată de Dan Petrescu suporterii dinamoviști au dat cel mai mare exemplu de fidelitate, reușind să intre în număr de 2.000 la un meci la care aveau rezervate doar 300 de bilete, acum situația este cu totul alta.
Extrem de dezamăgiți, fanii par că s-au întors împotriva echipei. Primul semnal a venit la cald, imediat după meci. Aproximativ 20 de ultrași au așteptat autocarul echipei la stadionul din „Ștefan cel Mare”, iar elevii lui Rednic au avut parte de o repriză de înjurături și amenințări, gesturi care i-au speriat pe fotbaliști. Se pare că nu a fost nici ultimele, la partida cu FC Brașov urmând ca atitudinea peluzelor să fie aceeași. Totul în funcție de ce se întâmplă pe gazon. Atât în „Groapă”, cât și la Timișoara. În cazul în care lucrurile nu vor decurge în favoarea „câinilor”, fanii sunt hotărâți să nu îi ierte pe fotbaliști.Â
„Jucătorii ne-au arătat cât de mult le pasă de Dinamo. Prin cârciumi și restaurante. Așteptăm până la ultima speranță, iar apoi vom protesta în felul nostru”, lider Peluza „Cătălin Hîldan”
5.968 este media spectatorilor prezenți la meciurile de acasă ale lui Dinamo din acest sezon
15.000 e recordul de spectatori de la un meci al lui Dinamo pe teren propriu, cel cu Steaua (1-1), în turul campionatului
500 de fani, recordul negativ al lui Dinamo în acest sezon, au fost prezenți la partida cu Oțelul (scor 1-0 pentru Dianmo)
Statistică: Răzvan Toma
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER