Ionel Ganea e convins că demiterea lui Dușan Uhrin va stârni o revoluție în rândul fanilor timișoreni, care, spune atacantul, s-au atașat foarte mult de antrenorul ceh. "Ganezul" exclude din start posibilitatea ca demiterea tehnicianului să fi fost provocată de dorința acestuia de a semna cu altă formație din Liga I.
"Fanii țin foarte mult la Dușan Uhrin și nu cred că vor accepta prea ușor despărțirea. El e un antrenor liniștit, care preferă să nu își critice jucătorii chiar dacă aceștia mai greșesc. Uhrin nu mai are voie să antreneze în Liga 1, deci nu se pune problema să meargă la Steaua. Nu cred că și-ar fi făcut rău cu mâna lui, să dea pasărea din mână pe cioara de pe gard. Are foarte mult caracter și nu ar fi făcut asta", a spus Ganea la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER