În urmă cu aproximativ două săptămâni, LPF a adus în discuție propunerea potrivit căreia cluburile din Liga I ar urma să nu mai fie însoțite de suporteri, la meciurile din deplasare, ca urmare a atitudinii reprobabile a ultrașilor.
FRF a răspuns la această inițiativă și a decis ca fiecare club să își înființeze o Asociație care să poarte negocieri cu cluburile gazdă în privința tichetelor de acces la meci. Astfel, reciprocitățile dintre cluburi vor fi evitate; fiecare club va discuta oficial cu președintele Asociației și în acest mod se va stabili care este numărul de bilete pe care fanii oaspeților îl va primi.
Acesta nu poate depăși 5% din capacitatea stadionului. Devenind persoană juridică, galeria formației care evoluează în deplasare va suporta toate eventualele cheltuieli aferente daunelor produse, cluburile fiind absolvite de orice vină.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA ÎNTREGUL COMUNICAT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER