În jur de 200 de suporteri ai roș-alb-albaștrilor au participat la un marș de protest aseară, pe traseul hotel Dunărea – Casa de Cultură a Sindicatelor. Fanii au protestat la adresa patronului FC Oțelul, Dan Grigore Adamescu și a companiei pe care o controlează, The Nova Group (TNG).
Cu un banner „Oțelul liber” în față, cei 200 de suporteri au parcurs ruta marșului scandând în repetate rânduri împotriva TNG-ului și a celui care controlează firma ce deține pachetul majoritar de acțiuni al Oțelului: „Adamescu, TNG, vă rupem picioarele”, „Oțelul nu moare”, „Oțelul suntem noi”, „Adamescu, ești o mizerie”, „Ne vom uni suporteri toți și vom scăpa clubul de hoți”.
Fanii gălățeni au spus că nu se vor opri aici și vor continua protestele atât timp cât este nevoie până când clubul va avea parte de liniște. „Nu mai suportăm să vedem zi de zi scandaluri despre echipa noastră favorită, Oțelul e un patrimoniu al orașului și vrem să redevenim ceea ce am fost în trecut. Nu punem preț pe performanță, ci pe liniște. Nu ne vom opri până nu vom reuși să scoatem clubul din ghearele celor care vor răul clubului”, a spus Leonard Gâbu, unul dintre liderii suporterilor.
Acțiunea din această seară nu a fost singulară, fiind al treilea protest în stradă al fanilor gălățeni în mai puțin de două săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER