Fanii Rapidului, în fața celui mai mare gest de fidelitate!** Un alt idol al peluzei din Giulești anunță: „Revin chiar și în Liga a III-a sau Onoare”

George Copos a introdus clubul Rapid în insolvență la capătul unei jumătăți de sezon dezamăgitoare, iar perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare pentru gruparea de lângă Podul Grant. 

 
Pentru retur, rapidiștii pregătesc o echipa alcătuită în majoritate din fotbaliști proveniți de la echipa a doua, recent desființată, la care se vor adăuga supraviețuitorii crizei actuale. Cu toate acestea, situația din Giulesti nu diluează celebrul spirit al Rapidului. Ca și plecat de la Kuban Krasnodar, unde nu prea mai prinde echipa după mutarea lui Dan Petrescu la Dinamo Moscova, Daniel Niculae spune că ar accepta inclusiv o revenire la echipa sa de suflet, în ciuda problemelor: 
 
„Bineînțeles că m-aș întoarce la Rapid, chiar și în situația în care este. Chiar dacă va fi în B, în C, în D sau în Divizia Onoare, va fi o mândrie pentru mine să îmbrac tricoul Rapidului și să încerc să urc în clasament și să promovez”, a declarat Daniel Niculae pentru Dolce Sport. 
 
Declarația atacantului are însă șanse mari să rămână doar la stadiul de intenție lăudabilă. Niculae este dorit în Belgia, la Standard Liege, de antrenorul care l-a lansat în Liga I, Mircea Rednic.
Publicat: 25 12. 2012, 21:04
Actualizat: 25 12. 2012, 21:05