Fanii Stelei amenință cu boicotul! Ilie: „Dacă atât merit eu…”
Mariajul dintre echipa Stelei și propriii suporteri pare că s-a
încheiat odată cu plecarea din Ghencea a lui Victor Pițurcă.
Instalarea unei foste glorii, Ilie Dumitrescu, nu pare să le
schimbe optica. Sau cel puțin așa anunță un comunicat semnat de mai
multe grupări de la ambele peluze, care îi invită pe toți fanii să
lase stadionul gol la meciul de luni, cu Victoria Brănești.
„Eu nu sunt implicat în niciun dialog în contradictoriu purtat
între fani și Gigi Becali” sau „M-a impresionat atmosfera de la
meciul cu Craiova, când 25.000 de oameni îi strigau numele lui
Pițurcă. Mi-ar plăcea să aud și numele meu strigat, dar mai
important e să le strige numele jucătorilor. Le respect dorința,
oricare ar fi ea. Însă, dacă atâta merit eu…”, au fost vorbele
lui Ilie Dumitrescu la conferința de presă. Imediat după terminarea
acesteia, tehnicianul s-a întâlnit cu 60 de fani de la ambele
peluze, iar prin acest dialog s-a făcut un pas înainte. „Poate nu
lăsăm stadionul gol, dar să nu se aștepte nimeni la susținerea de
la meciul cu Craiova”, a fost singura promisiune pe care a
obținut-o Dumitrescu.