Fanii Stelei către Cristiano Bergodi:** „Nu te băga!”
Ieri după-amiază, circa 40 de suporteri ai roș-albaștrilor s-au întâlnit la stadion cu Cristiano Bergodi și Renzo Rosi. Deși era anunțat și el, președintele Argăseală nu a mai venit, tocmai la cererea suporterilor, care au în mod expres ca acesta să nu fie prezent.
Pe un ton calm, cele două părți și-au expus fiecare doleanțele. „Cristiano, noi te respectăm și vom încuraja echipa în continuare! Avem, totuși, o rugăminte: nu te amesteca în războiul nostru cu Becali! N-avem cum să renunțăm la protestele noastre atâta timp cât vedem ce se întâmplă la echipa asta. Tu abia ai venit, nu știi tot ce e pe aici”, i-ar fi transmis fanii.
La rândul său, Bergodi a cerut să nu se mai repete cazul Lovin, atunci când jucătorul a fost huiduit la scenă deschisă de galeria Stelei: „V-aș ruga să nu se mai repete astfel de gesturi, pentru că jucătorul în cauză suferă enorm după aceea, nu mai e bun de nimic!”. În cele din urmă, cele două părți au convenit să se respecte reciproc: „Pe mine mă interesează să câștig cu echipa, iar echipa nu poate câștiga fără suportul vostru. Să avem încredere unii în alții”, a încheiat Bergodi discuția cu ultrașii. La final, cei 40 de fani s-au îndreptat către terenul de antrenament, urmărind de pe margine ultima ședință de pregătire înainte de meciul cu Ujpest.
"Noi nu suntem Dinamo, Cristiano! Nu vrem să mai vedem jucători prin cluburi, pentru că noi așteptăm campionatul! Să nu se mai întâmple!", Suporterii către Bergodi
„Sunt slabi rău!”
Â
Bergodi și-a tras deja simpatia vestiarului! Ieri, italianul a organizat un antrenament destins, plăcut și presărat cu zâmbete și glume. Elevii antrenorului din Italia și-au spionat adversarul și pe viu, nu doar pe DVD-urile puse de tehnician. La finalul antrenamentului, fotbaliștii împreună cu staff-ul tehnic au privit timp de câteva minute pregătirea jucătorilor lui Ujpest.”Mister, nu ne facem probleme cu ei! O să-i luăm tare de la început și n-au cum să miște. Îi batem la scor și tranșăm calificarea de aici!”.
Â