Fanii Stelei nici NU vor să audă de stadionul CFR-ului!** Planul prin care vor să readucă echipa în Ghencea
Asociația Independentă a Suporterilor Steliști, cel mai vehement
contestatar împotriva conducerii Stelei, nici nu vrea să audă de
jucarea meciurile din Europa League la Cluj. Prin vocea lui
Constantin Voinea, vicepreședintele organizației, cei de la AISS
susțin că locul Stelei este în Ghencea.
De altfel, fanii „roș-albaștrilor” speră că MAPN va reuși să
recupereze marca Steaua de la Gigi Becali, în prezent cele două
părți fiind în proces. Dacă decizia justiției va fi de partea
MAPN-ului, Gigi Becali ar rămâne fără numele echipei și fără
culori, dar cu palmaresul obținut din 2003 până în prezent.
După acest scenariu, cei de la AISS speră că se va înființa o nouă
echipă, care să joace în Ghencea și pe care, susțin ei, o vor
susține necondiționat.
„Din punctul nostru de vedere, locul Stelei este în
Ghencea. De altfel, echipa de acum are foarte puține lucruri în
comun cu echipa de care ne-am îndrăgostit. Eu sper ca MAPN să ducă
al capăt demersul de a recupera numele și palmaresul și să-i
interzică lui Gigi Becali să mai folosească numele de Steaua.
Protestul nostru nu a avut la bază rezultatele sau motivele
financiare”, a declarat Constantin Vasile, vicepreședinte
AISS, la TVR Info.