Gigi Becali a pierdut prima bătălie cu suporterii Stelei. Aceștia l-au contestat în masă de la tribuna I și de la peluze la meciul cu Gloria, iar finanțatorul a dat primele semne de nervozitate, închizând în premieră geamul de la lojă. Ieri, patronul a anunțat și ce măsuri va lua contra fanilor.
„Gata, tată! O să-i liniștesc eu pe drogații ăia! O să le interzic accesul la tribuna I, iar la peluze voi anula abonamentele. Să mă conteste din stradă, din afara stadionului”, a spus Becali. În aceste condiții, ProSport a aflat cum vor reacționa contestatarii finanțatorului stelist în contrapartidă la măsurile acestuia. „Vă spun de la început că nu avem nimic cu echipa noastră. Noi avem ce avem cu patronul! Gigi Becali să nu uite că următorul meci al Stelei în Ghencea va fi contra Rapidului. Să vedeți ce o să mai râdă Copos de el! O să-l umilim total la această partidă! O să vadă ce-o să-i facem de la tribuna a II-a, de fapt o să vadă toată țara. O să ne mutăm de la tribuna I, dacă acolo nu vom mai putea intra. Totuși, dacă va închide peluzele, oamenii îl vor da în judecată, deoarece au plătit abonamentele”, ne-a spus unul dintre liderii galeriei.
Va fi contestat în campanie
În continuare, surse din rândul galeriei roș-albaștrilor ne-au dezvăluit că pe Gigi Becali o să-l aștepte o surpriză de proporții. „Becali să nu uite că s-a pus cu suporterii Stelei. Din câte știm noi, el și-a anunțat candidatura la președinție. Pe această cale îl anunțăm că o să-l urmăm peste tot în țară și o să-l contestăm până va ceda”, a încheiat unul dintre liderii galeriei steliste.
„Și ce dacă voi fi dat în judecată de suporterii care au abonamente la peluze? Să învețe mai întâi să se comporte civilizat pe stadion!”, Gigi Becali, patron Steaua
„Cei care mă contestă pe mine nu sunt normali la cap, deoarece eu nu plec din casa mea după ce am investit aproape 40 de milioane de dolari în ea”, Gigi Becali, patron Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER