Au mai rămas aproximativ 48 de ore până la cel mai important meci din Liga 1. Steaua și Dinamo se întâlnesc într-un nou „clasic” al României, iar de această dată disputa pare mai dezechilibrată ca oricând, având în vedere situațiile diametral opuse în care se află cei doi granzi.
Steaua are ocazia să egaleze, după foarte mult timp, scorul întâlnirilor directe (roș-albaștrii țintesc a 6-a victorie consecutivă în derby, raportul victorii-înfrângeri fiindu-le încă favorabil „câinilor”, 54-53), iar fanii din Ghencea anunță că vor fi la înălțime pentru a realiza acest obiectiv.
Dacă în teren lucrurile par a fi favorabile Stelei, premisele unei dispute echilibrate în tribune sunt asigurate. Oaspeții vor beneficia de aportul a 5000 de fani, care sunt convinși că vor face față cu brio rivalilor de „moarte”. Deja pe rețelele de socializare suporterii au început să se mobilizeze, trimițând indicații prețioase despre „ținuta” pe care ultrașii trebuie să o aibă la meci.
„La fel ca anul trecut, cu toții în tricouri negre. De data asta, nu vom mai accepta abaterile. Vom face un show care va fi ținut minte mult timp de acum încolo. Ne vedem la meci„, este anunțul făcut de Peluza Sud, pe pagina de Facebook.
„Duminică, la derby, luați toate steagurile pe care le aveți!!!”, au replicat și cei de la Nord, pe pagina de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER