Liderii celor două galerii s-au înțeles pentru o reciprocitate: o peluză pentru o peluză, iar Becali și Badea au fost de acord
Cum ar fi putut fi?
Înaintea derby-ului, liderii celor două galerii au ajuns la un acord verbal: „Noi venim la voi o peluză, voi veniți la noi o peluză. Împărțim stadionul la fel ca la Roma-Lazio, așa cum fac italienii cu Olimpico”. Conform acestei înțelegeri, pe cifre, dinamoviștii ar fi primit 12.000 de bilete la meciul de duminică, în timp ce la retur, steliștii ar fi intrat în posesia aceluiași număr de tichete. Cum o peluză pe Național Arena are capacitatea de 14.000 de locuri, 2.000 ar fi rămas libere, în zona oaspeților, ca spațiu de securitate. Ideea nu s-a plictisit singură și a fost transmisă șefilor. Becali a spus: „Da”, Nicolae Badea a răspuns afirmativ. Dar acest plan a ajuns la urechile unuia dintre managerii de la Steaua, iar acesta s-a opus vehement. Mai mult, înțelegera ultrașilor nu a fost pe placul lui Dragomir, astfel că revenim în prezent…
Cum va fi duminică?
Cum a mai fost pe cel mai mare și mai frumos stadion al țării! Duminică, pe Național Arena vor merge 2.800 de „câini”, adică vestitul „5% din capacitatea arenei”. La retur, obligatoriu, vor fi tot atâția steliști. De undeva de la etajul superior al celui mai nou stadion, dinamoviștii își vor încuraja echipa, la fel de izolați vor sta și steliștii la meciul retur, dar în partea cealaltă a stadionului.
Cum poate fi în viitor?
Pentru viitor, același „unul dintre managerii de la Steaua” a spus că ar fi bine ca la derby-urile din Liga I, fanii oaspeților să nu aibă dreptul să facă deplasarea. Modelul ar fi împrumutat din Grecia. Practic, fanii ar fi vrut să fie precum la Roma- Lazio, în timp ce șefii par impresionați de derby-urile din Grecia.
Mustață a amenințat cu boicotul
Gheorghe Mustață, liderul ultrașilor steliști de la „Peluza Nord”, a anunțat, ieri, că galeria Stelei va boicota derby-ul cu Dinamo. Acesta a fost nemulțumit de faptul că dinamoviștilor nu le va fi permis accesul cu steagurile de brigadă, cu tobe sau alte materialele necesare realizării coregrafiei. Pe seară, Mustață a revenit și anunțat că situația s-a rezolvat, iar rivalii din „Ștefan cel Mare” vor avea voie să-și folosească recuzita pentru partida de duminică. La rândul lor, fanii dinamoviști erau nemulțumiți pentru că oficialii din Ghencea au întârziat livrarea biletelor, iar aseară așteptau să intre în posesia celor 2.800 de tichete rezervate lor.
Câteva dintre reacțiile fanilor pe www.prosport.ro:
Galeria stelista da dovada de sportivitate!Un meci Steaua-Dinamo fara coregrafii e ca si u nunta fara lautari!Alo Mitica AUZI? spartanul lugojean
Frumos. Ar fi fost si mai frumos cu o reciprocitate de 12000 de bilete. Cred ca era o atmosfera mult mai frumoasa….si acum si in retur!!!! Oricum jos palaria pentru aceasta declaratie Bogdan
Fotbalul fara suporteri e ca nunta fara muzica; se mai sare calul asa este, dar e pacat sa ai meci pe stadion de 50000 locuri fara galerii titi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER