Fanii Universității Cluj au cerut demisia lui George Ogăraru la finalul meciului cu Petrolul
Universitatea Cluj traversează o perioadă nefastă în Liga 1, ocupând locul al 13-lea, primul retrogradabil, cu 13 puncte acumulate în tot atâtea etape, iar fanii „Șepcilor Roșii” și-au pierdut răbdarea cu George Ogăraru. După ultimul meci din campionat, pierdut cu 0-3 pe propriul teren în fața Petrolului, galeria clujeana i-a cerut pentru prima dată demisia antrenorului în vârstă de 34 de ani, contestând jocul echipei din ultimele patru etape, în care „U” nu a obținut decât două puncte.
„Nu e prima dată când îmi cer demisia. Mi-au cerut-o încă de când am venit, din cauza unor lucruri care s-au întâmplat înainte de venirea mea la echipă. Domnul Walter e mulțumit și, oricum, sunt obișnuit să lucrez sub presiune”, a declarat Ogăraru la conferința de presă de după meciul pierdut cu Petrolul, scor 0-3.
George Ogăraru este antrenorul echipei clujene din 5 septembrie, atunci când l-a înlocuit pe Mihai Teja, ajuns între timp selecționer al naționalei de tineret a României. În cele opt meciuri în care a stat pe banca echipei în Liga 1, Ogăraru a reușit o singură victorie, 2-0 pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu. Tehnicianul venit din Olanda a mai câștigat două partide, în Cupa României, cu FC Bihor și FC Brașov, ambele în deplasare, dar fanii sunt nemulțumiți de parcursul din Liga 1.
Articol scris de Cristian Voicu