Fanii Universității Cluj au cerut Primăriei** dezvăluirea contractului cu Florian Walter
Asociația Șepcile Roșii 1919, care reprezintă interesele fanilor Universității Cluj, a depus, vineri, o cerere oficială la Primăria orașului, prin care solicită dezvăluirea contractului cu Florian Walter.
Asociația a cerut în baza legii 544/2001, privind accesul liber la informațiile publice, ca actele oficiale încheiate între Consiliul Local Cluj și actualul patron al Universității, Florian Walter, să fie dezvăluite.
„Nu este o formă de protest, ci o modalitate legală de adresare unei instituții publice, dorim să-i sensibilizăm și pe cale legală. Cerem contractul dintre Consiliul Local și Florian Walter și contractul de licență prin care marca a fost cedată în mod exclusiv și gratuit”, a declarat vicepreședintele Asociației Șepcile Roșii 1919, Bogdan Blaga, după ce a depus cererea la Primărie.
Blaga a mai precizat că juriștii asociației vor verifica aceste contracte. „Nu facem nicio supoziție, vrem să vedem ce conțin aceste contracte și să le verifice juriștii noștri. Vrem să ne vedem de viața noastră, a clubului de fotbal, să reconstruim clubul și să nu mai avem nimic în legătură cu Walter și interpușii săi. Așteptăm documentele pe adresa Asociației”, a mai spus Blaga, citat de portalul stiridesport.ro.