Revenirea lui Bonetti în Ștefan cel Mare va determina, foarte probabil, trecerea lui Cornel Dinu pe linie moartă. Administratorul delegat al lui Dinamo este conștient de acest lucru și nu vrea să audă de schimbarea lui Ciobi. Deși admite că echipa din Ștefan cel Mare este în criză, fosta mare glorie a alb-roșilor crede că totul s-ar fi rezolvat, în măsura în care cei din interior și-ar fi unit eforturile în același sens.
„Nu este nimic oficial deocamdată cu Dario Bonetti. Cred că a fost doar o coincidență vizita sa. Probabil a stat de vorbă și despre pictură cu Nicolae Badea. Au mai fost întâlniri cu el și în iarnă, am vorbit chiar eu cu el, ne-a propus câțiva fotbaliști africani. Problemele lui Dinamo pot fi remediate doar cu oameni din interiori.„, a spus Dinu la digisport.
„Prin aducerea lui Bonetti îl înlătură și pe Cornel Dinu. Dacă a format echipa Zambiei, de ce nu a condus-o și la Cupa Africii? Peste tot pe unde a antrenat, a fost dat afară. Din punctul meu de vedere, Ion Marin poate fi o soluție. Îmi pare rău de Liviu, a făcut o treabă bună, trece printr-un moment foarte greu.„ Victor Becali, agent FIFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER