„Fantoma” lui Zenga îl bântuie pe Gâlcă. Acesta ar putea fi dat afară, chiar dacă e în cursa pentru toate trofeele interne
- Steaua este în genunchi după ultimele două etape din Liga 1, când nu a reușit să înscrie vreun gol în disputele cu Petrolul și Astra, astfel că titlul – la un moment dat o formalitate, când echipa din Ghencea avea 13 puncte avans față de ASA – nu mai pare atât de sigur. Becali ar putea să îl schimbe pe Gâlcă, deși acesta se află în grafic pentru toate cele trei trofee interne, exact cum a procedat cu Zenga acum 10 ani.
„Tu ești antrenorul meu”, i-a transmis latifundiarul lui Gâlcă în ultima perioadă, dorind să înlăture speculațiile conform cărora Laurențiu Reghecampf ar urma să sosească în Ghencea la finalul acestui sezon. Doar că situația din clasament și jocul echipei îi oferă proaspătului ieșit din închisoare argumente solide pentru a crea un șoc la echipă mai devreme decât anticipa oricine.
Într-un campionat al insolventelor, Steaua a dat impresia că defilează spre al treilea titlu consecutiv, chiar dacă în vară au plecat fotbaliști de mare valoare (Tătărușanu, Gardoș, Pintilii și Piovaccari). Doar că goana finanțatorului după profit s-a transformat într-un adevătat bumerang, „roș-albaștrii” părând în acest moment o echipă de duzină, la rezultatele din ultimul timp contribuind și plecările din iarnă ale lui Szukala, Sânmărtean și Keșeru, probabil cei mai buni fotbaliști din lot.
Gâlcă a pierdut încrederea jucătorilor și nu pare capabil să ia cele mai bune decizii
Costel Gâlcă, în corzi
În mod evident, campioana nu mai are lotul din ultimele sezoane, astfel că doar dacă ne uităm la banca de rezerve din partida de la Giurgiu, contra Astrei, putem să ne dăm seama de poziția ingrată în care se află antrenorul „roș-albaștrilor”. FCSB Steaua și-a pierdut axul central de două ori într-un an și este greu în aceste condiții ca echipa să dea același randament.
Totuși, ar fi incorect să punem rezultatele lamentabile ale echipei patronate de Becali doar pe seama pierderilor de la nivelul lotului. Chiar și în actualele condiții, FCSB Steaua pare să dispună de cei mai buni jucători din România, iar sincopele din ultimul timp i se pot imputa fără doar și poate și lui Gâlcă. Tehnicianul este în transă, inert, nu este capabil să îi facă pe fotbaliști să conștientizeze miza meciurilor pe care le dispută în Liga 1. FCSB arată a o echipă blazată, fără nerv și lipsită de încredere, iar stafful tehnic nu are argumente pentru ieșirea din criză.
Astfel, sfârșitul lui Gâlcă pe banca formației care i-a oferit cele mai mari satisfacții în cariera de fotbalist este în acest moment doar o chestiune de timp. Deși a primit asigurări că postul nu îi este pus în pericol până în vară, răbdarea lui Becali este la limită, iar latifundiarul se gândește să producă un șoc la echipă.
Acesta ar fi vrut să îl demită deja pe Gâlcă în mai multe rânduri – prima oară chiar în toamnă, după ratarea calificării în Liga Campionilor -, dar tehnicianul a fost extrem de abil în momentul în care a semnat contractul: are o clauză potrivit căreia, atâta timp cât echipa e pe primul loc, nu poate fi dat afară fără a primi compensații importante.
Precedentul Zenga
Chiar și așa, miza câștigării titlului este enormă, Becali putând încasa aproximativ 20 de milioane de euro dintr-o eventuală participare în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor. În acest context, acesta se gândește tot mai serios să nu se mai cramponeze de clauzele din contractul lui Gâlcă și să îl înlocuiască pentru a crea un reviriment la echipă.
Nu ar fi o premieră pentru Gigi, care în urmă cu 10 ani a procedat identic cu italianul Walter Zenga. După ce Steaua a eliminat Valencia din Cupa UEFA, formația a început să evolueze tot mai slab în campionat. Astfel, deși echipa se afla pe primul loc cu trei etape înainte de final, în mai 2005 Becali l-a sacrificat pe Walter Zenga. Finanțatorul Stelei l-a numit atunci antrenor principal pe Țiți Dumitriu. „Roș-albaștrii” s-au impus în acel campionat. „Am vorbit cu câțiva jucători și am ajuns la concluzia că echipa are nevoie de un astfel de șoc”, mărturisea la momentul respectiv Becali. Însă în culisele competiției s-a vorbit intens, la vremea respectivă, despre atitudinea pe care au avut-o adversarii Stelei în ultimele trei etape.
Revenind la prezent, coincidență sau nu, fotbaliștii actuali nu se înțeleg prea bine cu Gâlcă, iar dacă patronul va pleca urechea la doleanțele acestora schimbarea de pe banca tehnică are șanse tot mai mari să se materializeze.
Venit în Ghencea la sugestia lui Reghecampf, Tamaș e o cruntă dezamăgire
Vine Reghecampf?
Laurențiu Reghecampf „bântuie” Ghencea încă dinainte ca tehnicianul să fie dat afară de la arabi. În iarnă au fost aduși jucătorii pe care acesta i-a dorit – Tamaș, Guilherme și Țucudean -, dar niciunul nu a justificat până acum investiția. Toți trei au avut evoluții dintre cele mai modeste.
Mai mult, fostul fundaș dreapta a fost foarte aproape de fotbaliștii campioanei. Imediat după partida cu Rapid, pierdută de FCSB, Reghe și soția sa au petrecut alături de Bourceanu și mai mulți jucători din Ghencea. Oficial, discursul fostului antrenor a fost unul diplomat, explicând că nu vrea să beneficieze de pe urma muncii altora, însă există mai multe indicii care duc spre o „uzurpare” a postului lui Gâlcă. „Reghecampf dă târcoale”, a recunoscut și Gâlcă, care a mai mărturisit că însuși Becali i-a spus că vorbește frecvent cu fostul antrenor.
O întoarcere acum a lui Reghecampf în Ghencea ar fi extrem de importantă pentru tehnician, care ar avea ocazia să șteargă puțin din eșecul răsunător de la arabi. Deși în presă apar tot felul de variante pentru antrenorul care i-a adus Stelei două titluri consecutive, în realitate acesta nu are foarte multă căutare: nicio echipă cu pedigree nu i-ar da credit unui tehnician care a plecat cu coada între picioare dintr-un campionat care nu există pe harta fotbalului mare. În acest context, trofeele pe care le-ar putea dobândi în acest final de sezon de pe banca Stelei ar reprezenta o adevărată gură de oxigen pentru Reghecampf și un „boost” pentru cota sa, în picaj în acest moment.
De menționat și faptul că duminică seară Gigi Becali și Laurențiu Reghecampf au petrecut împreună, chiar în timpul partidei pe care Steaua o juca la Giurgiu. Sigur, întâlnirea nu poate trezi neapărat suspiciuni, având în vedere că cei doi au participat la botezul fiicei lui Teia Sponte, dar a reprezentat un bun prilej pentru a discuta despre o eventuală reîntoarcere a antrenorului în Ghencea.