Steaua are rezultate, toată lumea laudă echipa lui Reghecampf, Gigi Becali este fericit, însă asta nu înseamnă că patronul roș-albaștrilor nu își dorește ca formația pe care o patronează să sufere câteva schimbări.
Și cum în opinia finanțatorului perfecțiunea este reprezentată în acest moment de FC Barcelona, automat și Steaua ar trebui să practice un fotbal asemănător pentru a fi pe placul lui Becali, fan declarat al jocului catalanilor, pe care îi invocă după fiecare succes cu deja celebrul strigăt „tiki-taka Barcelona”.
Intenția șefului suprem din Ghencea este aceea ca Reghecampf să trimită în teren un 11 care să-i conțină simultan pe Cristi Tănase, Alex Chipciu și Adi Popa, dar nu într-un trio care să susțină un atacant împins, ci într-un sistem 4-3-3, precum cel folosit de Tito Vilanova la Barcelona. Cei 3 „alintați” ai lui Becali ar urma să joace în avanposturi, dar asta înseamnă că automat din schemă vor sări fotbaliști precum golgheterul Rusescu, ori Nikolic și Rocha.
„Reghecampf vrea să joace la Steaua cam ceea ce există la Barcelona. Și ca sistem, dar și ca filosofie de joc. Vrea o echipă în care jocul să fie bazat pe o posesie prelungită, în care mingea să stea doar la noi. În sistemul ăsta nu ar mai avea nevoie de un vârf împins”, spunea Becali într-una din intervențiile sale televizate.
Este știut faptul că Gigi Becali este un mai vechi fan al sistemului 4-3-3, pe care l-ar fi vrut implementat la Steaua încă de pe vremea mandatului lui Ilie Stan. Acesta a fost de altfel și unul dintre motivele folosite de patronul din Ghencea pentru a justifica demiterea tehnicianului de 44 de ani.
„Mie îmi place foarte mult 4-3-3. Pentru a juca așa ceva este însă nevoie de un antrenor de mare clasă. Mourinho folosește sistemul ăsta, iar el e antrenor mare. Ce, nu e mare? Noi nu avem așa ceva. Pentru a evolua în așezarea asta trebuie și fotbaliști de top, să știe să paseze mult, să domine, să nu dea mingea adversarului, să-l distrugi. Noi folosim un 4-2-3-1, ce-i drept, cu destui oameni de atac”, spunea Becali în luna martie a acestui an.
Aparent, ideea patronului ar fi venit după o consfătuire cu unul dintre managerii echipei, care, printre altele, era „la cuțite” cu Ilie Stan. Soluția propusă de oficialul stelist la acea vreme a rămas vie în memoria lui Becali, iar acum aceasta se poate întoarce oricând împotriva lui Reghecampf, antrenor cu care managerul are o relație excelentă în acest moment.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER