Fără „Briliant” la EURO! Mutu și-a luat adio de la națională și s-a resemnat: „Cel puțin am încercat, am și o vârstă…”
Revenit în iarnă la ASA cu gândul de a prinde EURO 2016, Adrian Mutu (37 de ani) a recunoscut că șansele de a ajunge la turneul final din Franța sunt foarte mici, în condițiile în care nu a impresionat în meciurile jucate în tricoul mureșenilor.
La capătul unei perioade în care a jucat foarte puțin și s-a ocupat mai mult de pregătirea echipei, Mutu s-a consolat cu gândul că nu se va afla printre tricolorii prezenți în Franța peste trei luni. „Briliantul” nu e, însă, trist și speră că în meciurile rămase va reuși, cumva, să-l convingă pe Anghel Iordănescu să-i rezerve un bilet la Campionatul European. Decarul ASA-ului a dezvăluit și de ce nu s-a aflat pe teren în ultimele jocuri, o problemă musculară fiind cauza absenței sale: „Am șanse foarte mici, nu am arătat că merit să fiu chemat la lot. Am avut o problemă musculară, de aia nu am jucat. Vom vedea ce s-a întâmplat, dar sunt șanse mici să ajung la EURO. Acesta e visul meu, îmi doresc să se întâmple, dar șansele sunt foarte puține. Cel puțin am încercat, am și o vârstă… Acum fac și alte lucruri. La Europene e altceva decât se joacă în campionatul nostru. Mai am șase-șapte meciuri să arăt ce pot”, a spus Mutu, la Dolce Sport.
Fostul decar al naționalei consideră că România a câștigat un jucător în meciul cu Lituania, pe Nicușor Stanciu, marcatorul singurului gol. Mutu e și el încântat de forma bună pe care o traversează mijlocașul ofensiv al Stelei, dar speră ca presiunea să nu-i afecteze evoluțiile: „Am câștigat un jucător, pe Stanciu, care e cel mai bun în momentul de față. Le-am mai spus jucătorilor care îl iau că acel număr are două tone. E greu, sper să-l ducă la nivelul pe care l-am dus atât eu, cât mai ales Hagi. Sper să nu-l umflăm, să rămână cu picioarele pe pământ, e un 10 complet. Eu am fost un nouă jumătate, eu nu am fost 10”, a declarat Mutu.